Dacă soțul bea…

960

Băutură bețivă să nu întrebuințezi, fiindcă ce folos este în aburii vinului și ce plăcere în a nu mai ști de tine? Cu-i i-a adus cinstiri vinul?

Sfântul Ioan Gură de Aur

Un duhovnic foarte încercat pe care am avut fericirea de a-l cunoaște spunea că dacă în familie soțul bea sau bate, acesta este un semn că în inima soției lui nu este destulă înțelepciune și iubire adevărată. Oamenii contemporani sunt foarte slabi, egoiști, înclinați spre tot felul de vicii… Îndată ce cumpăna iubirii femeiești înclină spre copii ori spre oricine altcineva (orice altceva), soțul, rămas fără purtarea de grijă a soției, începe să se ofilească la fel ca planta lipsită de lumina soarelui. Dimpotrivă, o soție prevăzătoare, inteligentă, virtuasă va rămâne concentrată constant asupra inimii soțului, nu-l va lăsa să simtă că grija ei s-a împuținat, așa încât el să se simtă satisfăcut, bucuros și, bineînțeles, să-i plătească soției sale cu aceeași monedă, arătându-se adevărat cap duhovnicesc al unirii date de Dumnezeu.

Protoiereul Artemie Vladimirov

Scrii că soțul tău îi place băutura peste măsură, iar tu te porți crud cu el, îl bați atunci când este beat. Cu bătaia nu obții nimic, ci mai rău o să-l necăjești. Mai bine roagă-te pentru el, cu credință și cu osârdie, Sfântului Ioan, Botezătorului Domnului, și mucenicului Bonifatie, ca Atotbunul Domn, pentru rugăciunile bineplăcuților Săi, să-l abată de pe calea cea pierzătoare cu judecățile pe care singur le știe și să-l întoarcă pe calea vieții de trezie și înfrânare.

Cum să întemeiem o familie ortodoxă, București, Edit. Cartea Ortodoxa, 2011, pag. 126-127


Articole Asemănătoare
146

Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul?

Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai noroit, căci, repet, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, este numai şi […]

Articole postate de același autor
6763

Cum se verifică dacă oamenii sunt pregătiţi pentru căsnicie

În cadrul unei întâlniri cu tineretul, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a povestit un caz din viaţa sa. Odată, a venit la el, cu motocicleta, o tânără pereche, pentru a lua binecuvântare să se căsătorească. Viitorul patriarh a întrebat dacă cei doi se cunosc de multă vreme. Ei au răspuns: „De câteva luni”. Atunci, vlădica l-a […]