Detoxifiere mentală în postul mare: gânduri ce ne îmbolnăvesc și soluții posibile

635

Am simțit necesitatea de a scrie acest articol înainte de Marele Post, pentru a împărtăși câteva dintre experiențele personale care, sper, vor fi de folos în perioada care urmează, în care vom consuma mai puțină energie cu prepararea mâncării și digestia, și vom avea mai mult timp pentru cercetare interioară.

Am notat ceea ce mă ajută pe mine, personal, să ies din stările nesănătoase, dar este evident că fiecare are drumul și soluțiile sale, astfel că nu voi insista că acestea sunt cele mai bune moduri de a rezolva problemele prezentate.

Traineri pentru dezvoltare personală în general sunt tot mai mulți în ultima vreme, deci am notat doar o abordare ortodoxă a situațiilor respective.

La sfârșit de articol veți putea găsi și un scurt meniu de post precum și alte câteva considerații.

Iată, astfel, câteva ”gânduri” pe care mulți dintre noi le poartă în minte, fără să le conștientizeze nocivitatea sau consecințele nesănătoase:

”Problemele mele nu sunt importante, pot să mai aștepte, fug să îl/o ajut pe cutare, problemele sale sunt mai mari”

A trebuit să mă izbesc de destule ori ca să înțeleg că acest mod de a gândi este GREȘIT.

”Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”, ne spune Hristos de 2000 de ani.

Atunci când casa noastră este în neregulă și neorânduială, cum vom putea face ordine în casa altcuiva? Oare nu vom transmite aceeași neorânduială și în casa lui, și vom crea o dezordine și mai mare? Și, chiar dacă pe moment va părea că ordonăm ceva, până la urmă persoana pe care am ”ajutat-o” oricum va avea nevoie să reașeze lucrurile, așa cum este obișnuită/ cum simte că este mai bine pentru ea.

Astfel, vom ajuta pe cineva DOAR atunci când acesta ne roagă direct, și niciodată nu ne vom ”forța” ajutorul SAU sfaturile întrucât vom crea doar probleme.

”Eu nu am voie să mă supăr/să am mânie/să am emoții negative, și nu mă voi gândi la ele” sau ”Ce să fac, tac și înghit”

E o gândire foarte des întâlnită în poporul nostru și foarte toxică. Pentru că ceea ce ”înghit” este exact ceea ce mă îmbolnăvește, mă macină și mă umple de toxicitate.

Acest tipar este născut din slaba noastră inteligență emoțională. AVEM MARE NEVOIE să ne cunoaștem, identificăm și gestionăm emoțiile! Căci altfel ne vom lăsa dominați de ele, și, mai mult, ne vom identifica cu ele, vom crede că ”eu sunt rău/invidios/mânios/depresiv/fricos etc”.

În  realitate, acestea sunt doar stări ce vor dispărea imediat ce le vom ”da drumul”. Toate emoțiile pe care nu le-am trăit/prelucrat în momentul în care au apărut și ”am tăcut și le-am înghițit” se stochează în corpul nostru și vor răbufni mai târziu (într-o criză de mânie/plâns sau în boli neașteptate).

Emoțiile apar din plin atunci când începem/continuăm o detoxifiere, pentru că, prin efectul lor de curățire, postul negru și fructele/sucurile vor ”săpa” în spațiul dintre celule, scoțând la iveală toxine/emoții negative/stări/probleme pe care nu știam că le avem.

Deși avem, în general, tendința de a FUGI de durere sufletească/emoțională, ea este utilă și necesară pentru a ne ajuta să CONȘTIENTIZĂM consecințele faptelor și ale gândurilor noastre. Totuși, omul are capacitatea de a gestiona durerea interioară, pentru a se ELIBERA de ea și a se simți mai aproape de starea de PACE și liniște interioară, atât de necesară pentru a putea trece prin evenimentele și activitățile fiecărei zile.

”Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi”, ne spune Sfântul Prooroc David. Adică avem voie – și nevoie! - să trăim emoția mâniei DAR doar pentru a ne elibera de ea. Este foarte importantă spovedania, care ne va ajuta foarte mult, ori de câte ori avem emoții care ne copleșesc sau alte stări pe care nu le înțelegem. Totuși, avem nevoie și de o tehnică de moment pentru gestionarea diferitelor stări interioare.

Aici am descoperit eficiența RUGĂCIUNII pentru echilibrarea emoțiilor. Astfel, seara sau dimineața, sau oricând avem o clipă de răgaz, este minunat dacă ne vom deschide inima înaintea Domnului și vom zice: ”Doamne al meu, iată, sunt atât de supărată – supărată, supărată, supărată, supărată, etc, ”, și vom continua să spunem acest lucru, simțind și trăind această emoție, până când ne vom uita în interior și nu vom mai simți această supărare și vom vedea că a dispărut, că vasul inimii s-a golit de această emoție. Sau: ”Doamne, iată, atunci când X mi-a spus așa, m-am înfuriat de-a binelea, chiar m-am înfuriat, m-am înfuriat, m-am înfuriat…..”, iarăși, până dispare. Sau ”Maica Domnului, iată, sunt tristă, tristă, atât de tristă...”, până nu mai simțim în interior apăsarea tristeții.

În procesul de curățare interioară vom retrăi inclusiv emoții demult uitate, din copilărie, când cineva ne-a îmbrâncit, sau ne-a spus cuvinte umilitoare, etc., astfel că este foarte important să înțelegem că AVEM NEVOIE să ne eliberăm de emoții, căci altfel vor sta uitate în corpul și sufletul nostru și ne vor mânca din interior, creându-ne stare de neliniște, frică, apăsare și oboseală – fizică și emoțională.

Ajută mult și rugăciunea simplă ”Doamne, de cele ascunse ale mele curățește-mă”.

”Din cauza mea se întâmplă toate, numai eu sunt de vină, sunt tare vinovat pentru tot ce se întâmplă rău” 

Acest tipar mental vine, de multe ori, din copilărie – fie în familie am fost umiliți (Din cauza ta sufăr, tu ai stricat, tu ai distrus, etc…), fie în școală (ești un prost, nu știi nimic, nu ești bun de nimic, etc), fie am asistat la umilirea altora (da, persoanele cu sensibilitate ridicată IMPRIMĂ în interiorul lor inclusiv umilirea celor din jur, pentru care și ei se simt vinovați!).

Da, este un tipar indus de cei din jur, însă decizia de a ne păstra în această stare de vinovăție sau a ne elibera de ea ne aparține! Pentru că, dacă vom rămâne în gânduri de tipul ”iar fac prostii, iar sunt un prost, iar îmi iese totul aiurea, ce aiurit sunt/ sunt vinovat și mereu sunt vinovat și tot ce fac iese prost”, - vom continua să facem prostii și, în plus, ne vom JUSTIFICA mereu pentru ele, fără a îndrepta nimic. Pe scurt, ”sunt prost, dar n-am de gând să mă schimb”.

Aici vom încerca, în timp, treptat, să schimbăm acest mod de a gândi cu ceva mult mai constructiv: ”Doamne, am greșit, îmi pare rău (îmi pare rău, îmi pare rău, ...etc, de câte ori simțim nevoia). Dar VREAU și INTENȚIONEZ să mă îndreptez, AJUTĂ-MĂ! Stai lângă mine, ține-mă de mână, luminează-mă să nu mai fac! Voi face tot ce pot ca să schimb, și să mă eliberez de această bubă! Hai, Doamne, să facem împreună lucrul cutare sau cutare!”. De asemenea, să nu uităm că, din orice lucru, chiar și din cele ce par rele, neplăcute și stricate, se poate face ceva bun – folosind gândirea creativă, dar al Domnului pentru noi toți. În natură acest lucru se întâmplă mereu (resturile alimentare, prelucrate de bacterii, vor fi un excelent îngrășământ), și Dumnezeu face acest lucru de câte ori este necesar – câți sfinți a ridicat din cei mai păcătoși oameni?

”Nu mă iubește nimeni, și eu nu mă iubesc, nu merit să mă iubesc. Sunt cel mai rău, sunt cel mai păcătos, nu merit nimic, îmi târâi păcatele, sunt un ticălos”.

Este adevărat că greșim și acumulăm răutăți, gunoaie și că facem de multe ori ticăloșii și că nu merităm nimic. Dar să păstrăm acest gând în mintea noastră este de-a dreptul distructiv!

Omul are nevoie să IUBEASCĂ, să fie ÎNDRĂGOSTIT. Vă aduceți aminte (sau poate trăiți chiar acum o astfel de stare!) că atunci când eram, în adolescență, îndrăgostiți de cineva, nu mai aveam nevoie nici de mâncare, eram fericiți și chiar mult mai frumoși, ochii ne străluceau, și eram și mai buni, mai darnici, mai îngăduitori și înțelegători cu toți. De ce? Din simplu motiv că SUNTEM FĂCUȚI PENTRU A IUBI, acesta este scopul vieții noastre, să învățăm să iubim curat, pe oricine, indiferent de ”bubele” sale (căci și noi le avem pe ale noastre și, totuși, cineva ne iubește și pe noi!).

De asemenea, din punct de vedere fiziologic, atunci când iubim, toate ”motorașele” noastre interioare funcționează mult mult mai bine, organele sunt ”fericite” și ele și lucrează cât pot de bine – asimilăm mult mai bine (ne putem hrăni din orice, chiar organele digestive își fac treaba mult mai bine!) și folosim mult mai bine tot ceea ce primim și avem în viață atunci când suntem îndrăgostiți.

Aici am avea soluția reîndrăgostirii de Hristos, a dezvoltării relației personale cu El – vom discuta în inimă cu El așa cum discutăm între noi, Îi vom spune ce ne macină dar și ce ne bucură, așa cum i-am spune mamei sau doctorului,

și a împărtășaniei dese – care ne oferă, iar și iar, această stare de îndrăgostit, atât de scumpă și necesară nouă! Căci Dumnezeu nu este ”un moș cu barbă care stă pe nori, undeva, acolo” sau ”o ființă impersonală” care stă undeva și ne privește (și ne mai trăsnește din când în când).

Domnul Hristos este și OM – și ne iubește așa cum ne iubește un om drag, doar că mult mai mult!

Personal, când știu că mă voi împărtăși, că mă voi întâlni cu Hristos, mă responsabilizez mult pe toate aspectele – și lucrul îl fac mai bine, și cu cei din jur relaționez mai armonios, și mă pot echilibra mai bine alimentar (nu fac abuzuri), sunt mai cumpătată și mai eficientă pe toate planurile. Și păstrez marea Bucurie a întâlnirii săptămânale, pe care o proiectez apoi asupra fiecărui om din jur – căci fiecare om ESTE o lumină și merită să fie tratat ca atare!

”Nu merit să mă odihnesc”, ”trebuie să muncesc mereu, nu am timp de odihnă”, ”n-am voie să dorm”, ”n-am voie să-mi cumpăr fructe, sunt tare scumpe”

SAU cealaltă extremă:

”Sunt minunat, sunt extraordinar, sunt special, mă iubesc pe mine, merit tot, am voie să fac orice, că nu greșesc”

În nici un caz nu voi promova sau susține tendința actuală a ”iubirii de sine”, care determină o anumită auto-suficiență și auto-divinizare ce, chiar dacă pare că ne oferă o rezervă de dragoste, în timp, ne conduce la depresii, stresuri (ale noastre și ale celorlalți) și poveri pe care, în realitate, nu le putem duce. Am experimentat suficient și în această direcție, încât să pot trage concluzii de acest gen. Nu sunt în măsură să discut despre efectele duhovnicești ale acestei direcții.

Totuși, AVEM MARE NEVOIE să învățăm să recunoaștem NECESITĂȚILE corpului și ale sufletului nostru, pe care le-am negat, atâta timp cât am gândit folosind tiparele de mai sus!

Orice organ din corpul nostru funcționează în două etape: excitație/acțiune și relaxare/odihnă. Atunci când încălcăm acest principiu forțându-ne într-o activitate fără pauze (pe toate planurile: fie lucru exagerat, fără odihnă, fie post exagerat, cu abținere forțată și pe termen prea lung, sau orice altă exagerare) vom distruge, puțin câte puțin, și rezistența, și imunitatea, și echilibrul din viața noastră. Toate sunt necesare, însă toate cu măsură.

De ce este atât de important somnul, în special în supraoboseală sau suferință? Pentru că doar în somn se dilată canalele limfatice din creier (și restul corpului) și, mai ales în poziție orizontală, sistemul limfatic poate ”drena”=scurge, curăța gunoaiele din/dintre celule.

De asemenea, dacă dorim un corp eficient și sănătos, este necesar să îl alimentăm cu combustibil de calitate – atât cât ne stă în puteri. Fructe, legume bune, dragoste, rugăciune, aer curat, soare, recunoștință (are mare efect!!) și toate faptele bune făcute cu iubire.

Mă voi opri aici, oferindu-vă și un bonus: un articol foarte bun cu un meniu de post și alte sugestii de remedii minunate pentru această perioadă :

http://www.centrulnatura.ro/detoxifierea-de-primavara-2014-nou/

(Extractele specificate în articol și altele, în funcție de situație, se pot comanda și de la noi, în caz de necesitate mă puteți contacta pentru detalii.)

Meniu (pe scurt) pentru Postul Mare (mai multe detalii în articolul de mai sus):

Dimineața (poate fi pe la 10-11 dimineața): suc fructe/ fructe+verdețuri

Prânz: suc fructe+legume SAU salată de crudități (la necesitate, cu ceva boabe de hrișcă/mei SAU linte/năut în salată)

Cina (nu mai târziu de 19:00): supă de legume cu rădăcinoase + puțină linte SAU puțini cartofi SAU hrișcă (nu toate amestecate!)

Apoi 12-14-16 ore fără consum (alimentar sau de lichide) pentru că, atunci când nu consumăm nimic, permitem corpului să își folosească energia pentru a-și face eliminările și a se ocupa de reparații interioare). Sâmbăta și duminica pot fi zile mai libere, pentru a păstra echilibrul mental.

 

Personal, de la început de post, intenționez și o cură deparazitare a întregii familii (foarte necesară celor mai mulți dintre noi, suntem un popor foarte ”parazitat” - în toate sensurile :) voi vorbi și despre acest aspect într-un articol separat) cu remediul din plante Giardinophyt (se găsește la farmacia Hahnemann, str. Calea Ieșilor 15/2) și, după o anumită perioadă, și cu Pau d’Arco (rădăcină din arborele furnicilor, un copac interesant care nu face niciodată mucegai/ciuperci, de aceea se folosește în eliminarea micozelor/candidei - se poate comanda pe nsp.md).

 

În Duminica Iertării, mă rog de mă iertați!

Post binecuvântat și cu folos vă doresc tuturor.

Doamne, ajută!

 

Oltea Boldureanu

 


Articole postate de același autor
1329

PS Ioan, Episcop de Soroca: Cum să îi aducem ,,pe prispa bisericii’’ pe cei ,,căldicei’’

Conform recensămintelor, sondajelor, în Moldova, peste 90 % de cetățeni se declară a fi ortodocși, când este vorba de creștini-practicanți cifrele se arată mai mici. Cum să-i ajutăm pe acești oameni să înțeleagă că Sfintel Taine trebuie onorate, că doar Botezul nu ne oferă șansa mântuirii ? Adevărat, în sondaje de opinie, poporul nostru se declară […]