Dacă facem binele, suntem predestinaţi la bine

152

Dacă însăşi conştiinţa noastră ne osândeşte la iadul veşnic încă de aici, de pe pământ, noi mai putem fi salvaţi?

– Noi zicem în Tatăl nostru astfel: „Vie Împărăţia ta!”. Ce înseamnă asta? Înseamnă să fie vie Împărăţia Lui în noi, dar şi să vină Împărăţia Lui în noi. Deci, Împărăţia lui Dumnezeu începe de acum, aici, iar noi, după starea pe care o avem, putem să vedem în momentul respectiv ce destinaţie am putea avea, din autodestinarea noastră. Noi nu credem în predestinare, dar dacă facem binele, suntem predestinaţi la bine, dacă facem răul, suntem predestinaţi la rău. Deci, în starea respectivă, noi cunoaştem deja unde ne-ar fi locul, numai că noi, cunoscând deja, vrem să modificăm ca să fie bine.

Părintele Nicolae Tănase

Extras din ”Soțul ideal, soția ideală”, Ed. Anastasis, Sibiu, 2011, pag. 208


Articole Asemănătoare
378

Rugăciunea de noapte este de mare preţ. Oamenii dorm şi Dumnezeu ascultă

În mod sigur nu sunt învăţat, dar vă pot spune în urma experienţei – ceea ce m-a învăţat viaţa – că la vreme de noapte şi cu pântecul gol, te poţi ruga mai bine. Nu l-am aşezat pe Hristos în lăuntrul nostru şi pentru aceasta nu ştim ce este dragostea, pacea, înţelegerea ş.a. De vreme […]

Articole postate de același autor
1078

Jelirea de sine

Ştiţi care este diferenţa dintre un om sfânt şi unul obişnuit? Omul sfânt nu se cruţă pe sine; el nu se teme de suferinţă. Noi toţi am dori să fim sfinţi, dar fără să facem mari eforturi. Atunci când este cazul să sacrificăm ceva, noi ne retragem şi ne izolăm de tot ce ni se […]