Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea

4346

Bucuria cea mai mare, slava, cinstea, precum şi bogăţia cea mai de preţ pe care o poate avea un cuplu este de a avea dragoste unul pentru celălalt. Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea. Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi, dacă Îl aveţi pe Dumnezeu nu mai aveţi nevoie de nimic altceva, aveţi tot ceea ce vă trebuie.

Vor urma zile negre şi vremuri grele. Generaţia de acum, căreia îi aparţinem şi noi, este o generaţie pervertită (stricată). E nevoie de multă atenţie, de rugăciune continuă, de credinţă adâncă şi de dragoste deplină ca să ne mântuim în vremurile acestea tulburi.

Pocăinţa, nu doar că dă iertare de păcate celui ce a greşit, dar chiar îl transformă din păcătos, într-o clipă, într-un om drept, din potrivnic, prieten şi casnic al Lui Dumnezeu. Ori de câte ori păcătuim, trebuie să facem pocăinţă adevărată pentru a primi iertare de la Dumnezeu.

Toată omenirea trăieşte într-o mare confuzie şi neorânduială. Pe zi ce trece, se scufundă tot mai mult în întuneric şi abis. Se scufundă tot mai mult în întuneric şi este tot mai debusolată. Unde o să ajungă, oare? Acolo unde au ajuns toţi păcătoşii şi toţi cei care au încălcat poruncile Lui Dumnezeu. Generaţia aceasta de acum este vicleană şi făţarnică, iar celor vicleni Domnul le trimite pedepse pe măsură, pentru a se pocăi…

Toate mijloacele de îndreptare pe care Pronia Dumnezeiască le foloseşte (războaie, foamete, epidemii, cutremure, revărsări de ape) pentru îndreptarea, pocăinţa şi întoarcerea oamenilor de pe drumul păcatului şi al pieirii, pe drumul virtuţii şi al mântuirii, toate, dar absolut toate, cu foarte puţine excepţii, şi bărbaţi, şi femei, şi laici, dar şi clerici, şi bogaţi, dar şi săraci, şi mari, dar şi mici, pe toate le dispreţuiesc, şi, precum caii cei nărăvaşi, galopând, aleargă în calea pierzaniei. Preferă păcatul în locul virtuţii, pe diavol în locul Lui Hristos, pedeapsa veşnică în locul Împărăţiei Veşnice în ceruri…Această stare de plâns se datorează, în principal, lipsei virtuţilor şi a dragostei celei adevărate. Păcatul, cel atât de mult urât de Dumnezeu, pe toate le dărâmă, pe toate le face să dispară, pe toate le surpă.

Astăzi, oamenii nu se mai sfinţesc pentru că nu doresc, nu se silesc pe ei înşişi spre tot lucrul bun, nu mai iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti, şi nu păzesc poruncile Lui…Cauza tuturor acestor lucruri se găseşte în noi înşine. Provine din dorinţele noastre deşarte, din nepăsarea noastră, din puţina credinţă în Dumnezeu şi în cele cereşti, din importanţa pe care noi o acordăm celor materiale şi celor lumeşti…

Gheronda Filótheos Zervákos

pemptousia.ro


Articole Asemănătoare
21338

Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (relaţiile dintre soţi pe periada postului)

Armonia dintre femeie şi bărbat păzeşte viaţa noastră a tuturor şi susţine lumea întreagă, căci, precum se prăbuşeşte întreaga clădire dacă se clatină temelia, tot astfel se dă peste cap toată viaţa noastră dacă soţii trăiesc în neînţelegere.Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia despre deznădejde. 6 în P.G. 51,369). – „Spuneti-ne, cand este recomandat pentru […]

Articole postate de același autor
1981

Seminar – Ne îndreptăm de tineri, ca la bătrânețe să trăim fericiți

Joi, 10 martie, 2016, în cadrul proiectului care se desfășoară în Republica Moldova în perioada 1 – 26 martie cu genericul: Luna pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, organizat sâmbătă, 26 martie și în or. Ungheni, […]