Actualitate

Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucată de viață…

7828

Dacă pentru o clipă, Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiață de cârpă și mi-ar oferi o bucată de viață, fără îndoială că n-aș spune tot ceea ce gândesc, dar m-aș gândi la tot ceea ce spun. Aș aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat. Aș dormi puțin, n-aș mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când alții adorm.

Aș asculta când alții vorbesc și aș savura o înghețată bună de ciocolată. Și aș trăi “îndrăgostit de dragoste”. Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucățică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul și sufletul. Doamne, dacă as avea o inimă, mi-as scrie ura pe gheață și aș aștepta primele raze de soare. Cu un vis al lui Van Gogh aș picta pe stele un poem de Benedetti și i-aș oferi Lunii un cântec de Serrat. Aș stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simți durerea spinilor și sărutul roșu al petalelor.

Dumnezeule, dacă aș avea o bucată de viată… n-aș lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc. Aș convinge fiecare bărbat și fiecare femeie că ei sunt cei la care țin cu adevărat și as trăi îndrăgostit de iubire. Aș demonstra oamenilor cât se înșeală crezând că încetează să se îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească! I-aș da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învețe singur să zboare. Iar pe cei bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine o data cu vârsta, ci o data cu uitarea.

În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri… Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să știe că adevărata fericire constă în felul în care urci înălțimile. Am învățat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna. Am învățat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice. Sunt o mulțime de alte lucruri pe care as putea sa le învăț de la oameni , dar, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic cu adevărat, pentru că, atunci când ma vor pune la păstrare în acea cutie, vai, eu voi fi murit deja.

Gabriel Garcia Marquez


Articole Asemănătoare
492

Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi

Să nu fim influenţaţi de lucrurile pe care le simţim. Nu sunt atât de înfricoşătoare cum le simţim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi şi să dăm naştere la stări şi mai rele. În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurenţă cum […]

Articole postate de același autor
165

Simplitatea omului se naște din firescul relației lui cu Dumnezeu

Încercați să vă comportați normal. Să vă spun un lucru: e nefiresc vara să mergi cu paltonul și cu căciulă rusească pe cap. Că suntem tineri și ne îmbrăcăm mai ușor. La bătrânețe e altfel. Deja eu simt că trebuie să-mi înfășor picioarele, că-mi îngheață. Mă doare un rinichi. Complexitatea simplității e cea care ne roade […]