Te înverşunezi cu răutate împotriva aproapelui tău, a confratelui tău, zicând că este aşa şi pe dincolo, un cărpănos, un rău, un înfumurat, că a făcut una sau alta.
Ce treabă ai tu cu el? Dacă a greşit, a greşit înaintea lui Dumnezeu, nu a ta. Dumnezeu să-l judece, nu tu. Va răspunde pentru faptele sale înaintea lui Dumnezeu, nu a ta.
Ştii prea bine cât eşti de păcătos şi ce bârnă mare îţi stă în ochi, cât de greu îţi este să ţii piept păcatelor şi să le învingi, că boleşti tu însuţi de ele fiindcă te-au prins în plasa lor, că pentru aceste păcate îţi este ţie însuţi necesară îngăduinţa altora.
Fratele pe care îl osândeşti este om ca şi tine. Fii îngăduitor cu el, ca faţă de un om supus păcatului, întru totul asemenea ţie. Iubeşte-l ca pe tine însuţi, ţinând seama de cuvintele Domnului: „Aceasta vă poruncesc; să vă iubiţi unul pe altul“ (Ioan 15,17).
Şi aşa cum te rogi Domnului pentru tine ca să te ajute să-ţi dezrădăcinezi patimile rebele, greu de vindecat, tot aşa roagă-te şi pentru acel frate al tău, să-l elibereze Domnul de ispită şi de boala păcatului, a patimilor, de întunericul şi povara lor.
Să ţinem seama că suntem trup supus păcatului şi că mădularele ne sunt infectate, mai mult sau mai puţin, de suflarea vrăjmaşului comun – diavolul şi că, fără dar dumnezeiesc, singuri nu suntem în stare să risipim această suflare dătătoare de moarte şi de întuneric.
Extras din Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005, p. 226
