Cum voi face păcatul, de vreme ce Dumnezeu mă vede?

83

Nu există alt ajutor mai necesar, mai folositor şi mai mare pentru războiul trupesc decât rugăciunea neîntreruptă, spusă cu evlavie, credinţă şi cucernicie.

Tocmai de aceea apostolul Pavel ne porunceşte: „Rugaţi-vă neîntrerupt", pentru a ne păzi nevătămaţi de săgeţile ascuţite ale celui viclean, pe care le îndreaptă necontenit spre noi. De cel ce se roagă neîntrerupt şi conştient, vrăjmaşul nu se apropie, fiindcă îi e teamă!

Când cineva păcătuieşte, spune Sfântul Vasile cel Mare, o face pentru că nu-L are pe Dumnezeu aproape. Aşadar, atunci când diavolul sau femeia îţi bagă în minte pofta cea ruşinoasă, să spui cu bărbăţie şi furie: „Înapoia mea, satană. Cum voi face păcatul, de vreme ce Dumnezeu mă vede?". Să repeţi aceste cuvinte de fiecare dată când se apropie de tine; căci diavolul este foarte neruşinat şi scârbos. Să te rogi la Dumnezeu să-ţi dea smerenie, fiindcă smerenia îţi este de mare ajutor.

Din Ne vorbește Părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, 2007, p. 298


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
619

De ce nu-mi dai un soţ, Doamne?!

„Voi avea în curând 30 de ani, şi încă nu sunt căsătorită! Dar eu trebuie să dau naştere la copilaşi, cât mai pot aştepta! Vreau copii şi vreau un soţ, ca să locuiesc cu familia mea! Vreau familia mea! De ce Dumnezeu nu-mi dă un soţ! Doar eu toate cele necesare le fac: merg la […]

Articole postate de același autor