Cum trebuie privită moartea…

536

Adesea vedem moartea ca pe o des­părţire, deoarece ne gândim la noi şi la ceea ce se întâmplă pe pământ: a murit omul drag, am rămas orfani, suntem ne­voiţi să ne trăim zilele rămase fără el, fără ea; prin această moarte parcă întreaga lume ar fi pierdut un om, ar fi rămas or­fană. E doar o aparenţă însă.

Uităm că însăşi esenţa morţii constă în faptul că se rup lanţurile pământului, se deschid larg uşile veşniciei, şi sufletul viu al omului se întâlneşte faţă în faţă cu Dumnezeul cel viu; această încheiere a vieţii, această finalizare a sorţii omeneşti nu este sfârşitul. Şi, din altă perspectivă, Biserica este o oaste ce nu scade niciodată, după cum spunea un preot rus; e o oaste în care oricine cade pe câmpul de luptă devine nemuritor şi de neînvins. Orice om ple­cat spre cele veşnice nu mai aparţine bi­ruinţelor sau înfrângerilor pământului. El este cu Dumnezeu – prin rugăciune, prin înfăţişarea înainte, prin dragoste.

Prin dragostea faţă de Dumnezeu şi dra­gostea faţă de pământ, pe care îl vede acum altfel, îi vede durerea fără repul­sie, groaza – fără frică, nevoile — cu com­pătimire; şi prin rugăciunea sa, prin dra­gostea sa, continuă să-i păzească pe cei de care, s-ar părea, s-a despărţit.

Din Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2007, p. 11


Articole Asemănătoare
19321

„Soţiei tale să nu-i mai vorbeşti niciodată despre post”

Despre spre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această […]

Articole postate de același autor
1013

Dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai

După 40 de zile (de la adormirea Părintelui Paisie), săvârşindu-i-se toată rânduiala cuvenită, unul dintre ucenicii săi apropiaţi se ruga noaptea singur în chilia Părintelui Paisie. De oboseală, a aţipit puţin în genunchi, şi l-a văzut pe bătrânul îmbrăcat cu rasa, cu schima şi epitrahilul, stând la marginea patului său, cu crucea în mână, unde […]