Făcându-i poftă. Dacă cel de lângă noi vede că ne ducem la biserică şi când venim acasă trântim şi buşim şi spunem „Iar ai băut, dobitocule”, o să zică „Decât să ajung ca ea, mai bine nu mă duc deloc la biserică!”.
Dacă vede cineva în tramvai o maică încruntată o să zică uite în ce hal a ajuns dacă s-a dus la biserică, nu mai bine mă duc eu la discotecă să fiu vesel?! Să cerem de la Dumnezeu bucuria Lui: „Doamne, dacă Tu ai venit să-mi dai bucurie, dă-mi bucurie”. Şi atunci omul o să zică: „Ce are acesta de-i tot timpul bucuros? Ia să mă duc şi eu la biserică, poate se dă ceva bucurie acolo”.
Să le facem poftă. Şi să vorbim cu Dumnezeu: “Doamne, lasă-i şi lui gura apă; să-i lase şi ei gura apă”. Dumnezeu lucrează! De multe ori stricăm lucrarea lui Dumnezeu băgându-ne noi şi zicându-i: „Du-te la biserică că ai să mori”. Asta-i o lucrare sectară; numai ei spun: vine iadul, vă mănâncă iadul… De unde ştim noi că în clipa morţii, ăsta nu-i tâlharul de-a dreapta şi-l ia Dumnezeu în rai şi eu rămân mincinos? Ce taină mare! Să fim bucuroşi!
Din Mestesugul bucuriei. Cum dobandim bucuria deplina, ce nimeni n-o va lua de la noi – Vlad Monahia Siluana – Editura Agaton, 2007
