După o săptămână de postire simţim cum depăşim cele mai elementare neputinţe. Postirea devine mai uşoară. Cu toate acestea ne aşteptăm la ispitirile pe care le-a încercat chiar Mântuitorul în timpul postirii: pofta, slava deşartă şi stăpânirea.
Acestor provocări urmează să rezistăm întreaga viaţă. „Ispitele sunt adevărate examene pentru cei credincioşi şi pedepse pentru cei necredincioşi”, spune Sf. Ioan Gură de Aur.
Dacă trecem peste aceste ispite devenim cu adevărat liberi. Postul e cel mai bun prieten în lupta cu păcatele, iar prin pocăinţă ne schimbăm gândurile, atitudinile şi chiar viaţa.
După o perioadă de postire observăm cum oamenii devin mai senini, fiind mai concentraţi asupra stării lăuntrice, mai atenţi, chiar mai activi sau productivi în ceea ce fac.
Postul e o renunţare benevolă la tot ceea ce este în plus şi la ceea ce îi încurcă omului a fi liber, iar pocăinţa e revenirea la omul autentic.
Cuvântul „Iartă-mă!” ne apropie, ne înrudeşte, ne împrieteneşte… adună dragoste, sfinţenie.
Cel care trece calea postului şi rezistă ispitei vede raiul.
Când Dumnezeu face parte din viaţa noastră atunci totul devine uşor de înfăptuit.
Preot Octavian Moşin
