Bucură-te de boală, fie că e spre îndreptarea ta, fie că e dovada iubirii lui Dumnezeu, vrând să te facă și mai bun. Numai bucurându-te de ea, îți e de folos: în primul caz, eliberându-te de păcat prin pocăință, în al doilea, sporind prin ea. Dar e mai bine să nu te socotești fără păcat.
O boală e de la Dumnezeu când omul n-a ajuns în ea printr-o patimă și nu întreține patima: de exemplu, de pe urma lăcomiei de mâncare, a desfrâului, a beției. O astfel de boală nu dă loc războiului, nemulțumirii, revoltei, supărării etc.
De-ți vine vreo boală și vreun necaz, nu te descuraja, ci mulțumește lui Dumnezeu că aceasta te face să te rogi și mai mult Lui și să nu-ți pui nădejdea în puterile tale. Cu cât simți mai mult slăbiciunile tale, cu atât te vei apropia mai mult de Dumnezeu, punându-ți nădejdea în El (2 Co 12, 10).
Drd. Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: Notele de subsol ale Filocaliei românești. Volumul I, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 184
