În adolescenţă, copiii sunt deosebit de sensibili la influenţa celorlalţi. Prin urmare, persoanele cu care ei comunică reprezintă un factor foarte important în formarea personalităţii lor. Chiar înainte de adolescenţă, părinţii trebuie să observe constant cine sunt prietenii de joacă ai copilului.
Părintele Dimitri Smirnov a spus: „Acasă şi în cercul de prieteni creştini ar trebui să creăm o asemenea atmosferă, încât (copilul) să nu-şi dorească foarte mult să iasă în stradă. Pentru că, de îndată ce iese în stradă, el înhaţă toţi «viruşii» şi îi aduce în casă. Deci, acasă va fi creată o atmosferă de viaţă intensă şi interesantă, astfel încât să nu-l atragă strada în exces… E necesar să le creăm copiilor un cerc social decent, ca să poată comunica. În acest fel, ei nu vor simţi dorinţa să meargă în stradă. De ce se grăbesc ei acolo? Pentru că se plictisesc acasă cu mama, cu părinţii, bineînţeles, copiii nu ar trebui să se plictisească.
Prin urmare, părinţii ar trebui să se străduiască să le fie aproape. Din păcate, societatea noastră este de aşa natură, încât e necesar să-i protejăm de ea. Cu cât îi protejăm mai mult, cu atât mai bine, pentru că la maturitate vor avea psihicul nealterat şi puternic. Se cunoaşte, de exemplu, faptul că majoritatea oamenilor devin dependenți de droguri la vârsta de 14-15 ani, pentru că la această vârstă adolescenţii sunt instabili emoţional şi au voinţa slabă. Numai familia îi poate salva de orice influenţă negativă. Prin urmare, şcoala în care va învăţa trebuie să fie aleasă cu grijă, şi clasa, şi dirigintele – un părinte trebuie să se gândească la toate, nu să-şi dorească să scape mai rapid de griji.”
Pot să confirm aceste lucruri din exemplul propriei familii. Eu nu legam prietenii cu băieţii din curtea şcolii, pentru că mă plictiseam cu ei. Prietenul meu era, de fapt, fiul celei mai apropiate prietene a mamei. Bineînţeles, acest lucru îi mulţumea pe părinţii mei. Acest băiat a devenit preot, după ce am studiat împreună la seminar. El mi-a făcut cunoştinţă cu prietenii lui care erau băieţi de treabă. Ne pasiona aeromodelismul şi participam la concursuri. A fost foarte interesant, pentru că lucram în comun, astfel încât eu am învăţat aproape tot ceea ce cunosc în prezent (să lucrez cu mâinile). Prietenii mei nu erau credincioşi, dar erau foarte corecţi şi adevăraţi prieteni. Faptul că am comunicat cu ei este şi meritul părinţilor mei care au fost atenţi cu cine mă însoţesc. Acasă, de asemenea, nu mă plictiseam. Dacă aveam probleme şi necazuri, mă adresam mamei, căci cu tata comunicam mai puţin, dar suntem în relaţii foarte bune. În prezent, le cer adesea sfatul şi sunt mereu înţeles.
Este foarte bine când băieţii au aceleaşi interese şi pasiuni. Chiar dacă într-un grup de adolescenţi nu există nici unul cu înclinaţii vicioase, dacă nu au ocupaţie, încep să facă prostii. Trândăvia este dăunătoare tinerilor. Din ceea ce îmi amintesc din copilărie, biserica noastră era plină de tineri, de copii şi prunci, iar de sărbători se organizau spectacole, concerte şi mese festive. În acest răstimp, copiii se întâlneau la repetiţii şi socializau unii cu alţii. Parohul şi duhovnicul bisericii noastre, părintele Serghei Romanov, purta discuţii lungi cu adolescenţii. Noi înşine vorbeam în public pe diverse teme.
Ne adunam pe atunci în apartamente, pentru că nu aveam un sediu şi nici nu exista asemenea oportunitate. Aceste lucruri nu le-am uitat până azi. Era un dialog viu. Mulţi copii care participau la aceste spectacole şi activităţi s-au cunoscut în acele condiţii, au devenit prieteni, iar la maturitate s-au căsătorit.
(Pavel Gumerov, Familia – mica biserică, Editura Sophia)
