Actualitate

Circa două mii de creștini au participat la Procesiunea cu Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” în jurul orașului Soroca

1741

În după amiaza Duminicii a VI-a după Cincizecime, 24 iulie 2022, mulțime de credincioși din partea de nord a Țării și nu numai, s-au adunat la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din mun. Soroca unde, Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Episcop Ioan însoțit de preoți și credincioșii adunați în număr mare, au pornit în procesiune cu Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” în jurul orașului Soroca.

S-au împlinit patru ani de tradiție pentru or. Soroca de când Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” este mijlocitoare pentru toți cei ce pășesc meleagurile Sorocene.

„Astăzi începe praznicul celebrării Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”. Prin această Procesiune cu Icoana Maicii Domnului în jurul orașului nostru, Soroca, cu participarea a mulțime de credincioși de fapt, începe Sărbătoarea duhovnicească a Icoanei.

Ne rugăm pentru pacea în Țara noastră, pentru iertarea păcatelor, ne rugăm ca Dumnezeu să dăruiască ploaie pământului, seceta aceasta din Țară este determinată de seceta din sufletele noastre, nu ne rugăm, nu conștientizăm valoarea spiritualității, a Ortodoxei în viața noastră.

Luni, 25 iulie, cu bucurie duhovnicească la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” se va săvârși liturghia praznicală consacrată cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Tricherusa”  („Cea cu trei mâini”).” a menționat Preasfinția Sa.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2970

Minunea Sfântului Nifon al Constantinopolului – izbăvitorul de la înec

Cu câţiva ani înainte de fericita sa adormire, Bătrânul Visarion Dionisiatul, povestea următoarea minune a Sfântului Nifon. „În anul 1916, când mănăstirea m-a rânduit econom la moara din satul Mariana (metocul din Halkidikis), am ajuns în Dafni cu un vaporaş, care pare-mi-se, se numea «Elena». De acolo am plecat cu un alt vaporaş spre metoc, […]