Omule, cine eşti tu că te porţi cu trufie faţă de aproapelui tău: să-l umileşti, să-l vorbeşti de rău, să-l nedreptăţeşti, să-l judeci, să-l minţi, să-l ameninţi, să-i pricinuieşti necazuri, să te răzbuni pe el, să râzi de el, să-l batjocoreşti când pofteşti, să-l furi sau să-l ucizi? Te-a pus cineva judecător? Te-a făcut cineva stăpân peste alţii? Ţi-a spus cineva că eşti mai presus decât toţi?
Chiar judecător să fii şi să trebuiască să împarţi dreptatea, o poţi face numai dupa voia Dreptului Judecător. El te va judeca şi pe tine cel ce ai fost pus să judeci dar nu după voia ta. Sau, judecător n-ai fost pus, dar, judeci pe aproapele. De ce te urci singur în Locul lui Dumnezeu? Cum va fi judecata unui nejudecător ce judecă?
Chiar drept de răzbunare să socoţi că ai, răzbunarea nu este a ta şi nu stă la tine, ci la Dumnezeu şi El se răzbună, la tine stă doar păcatul. Tu care eşti mai orb decât toţi, mai mincinos decât oricare dintre ei, mai hoţ decât cei ce fură, şi rău ca adâncul răutăţilor, vrednic de orice ocară şi batjocură, de orice umilinţă şi râs, de ce te ridici cu un adânc duh de mândrie asupra aproapelui, osândindu-l?
Omule, cel ce carte ai învăţat, cu cât eşti mai presus decât cel ce carte n-a învăţat? Chiar dacă cel neînvăţat nu ştie ceea ce tu ştii, dar, nici tu nu ştii ceea ce el ştie fără să fie învăţat. El nu ştie cum să scrie, cum să vorbească corect, nu ştie literatură, nu ştie matematică, nu ştie istorie, nu ştie filozofie, pe care tu le-ai învăţat, dar nici tu nu ştii ceea ce ştie el fără de carte. Nu ştii cum rodeşte pământul, cum cresc copacii, cum creşte iarba, cum să faci o pâine, cum să faci o casă, cum să torni oţelul, cum să faci un clopot, cum să torci firul, cum se creşte grâul, cum se ţese pânza, cum se coc strugurii, cum cresc legumele, cum se strâng fructele, cum cresc păsările, cum se hrănesc vitele, oile, cum se cosesc fânaţele, cum se cântă doinele, cum se-ngrijesc pădurile.
Cu ceea ce ştie el, tu te îmbraci, te hrăneşti, îţi creşti copii, te înveseleşti, te încălzeşti, şi de multe te foloseşti. Dar, nici el fără de tine cel cu carte, nu poate trăi, pentru că prin tine îşi alungă bolile, îşi învaţă copii, îşi îngrjeşte sufletul, are la îndemână uneltele, descoperă lumea, poezia, istoria şi de multe se foloseşte. Deci, unul fără altul nu puteti, sunteti ca doi fraţi, ca două sfere dintr-un cerc. Sunteţi de aceeaşi statură, respiraţi acelaşi aer, vă încălzeşte acelaşi soare, vă adăpaţi cu aceeaşi apă, şi vă hrăniţi cu aceeaşi hrană, vă îmbrăcaţi cu aceeaşi haină şi aveţi acelaş Dumnezeu. Şi atunci, care dintre voi este mai mare şi care mai mic? Cine trebuie să se mândrească şi care să se smerească?
Omule bogat, te-a ales pe tine Dumnezeu mâna cu care să hrănească pe cel flămând, să adape pe cel însetat, să-l îmbrace pe cel gol, să-l mângâie pe cel în necaz, să meargă la cel din închisoare, să-l cerceteze pe cel bolnav. Ţie ţi-a dat o parte din bogaţia Lui pe care tu ai pus-o în „hambare”. Gândeşte-te, că pe tine te-a ales şi ţie ţi-a dat din vistieria Lui, nu pentru că ai fi fost cineva, nici pentru că ai merite prisositoare faţă de alţii, ci pentru că aşa a vrut El, Dumnezeu, ca prin tine să-şi împartă bogaţia Sa celor ce nu le-a dat, nu că nu ar fi meritat sau că sunt mai prejos decât tine, ci tocmai să-i înalţe către a Sa Împărţie, iar tu să-i îndestulezi. Pe tine te-a ales să-i fii „sluga cea bună şi credincioasă care peste puţine te-a pus şi peste multe te va pune”. Acum ştii de ce ţi se întâmplă să fii bogat? Ştii cine eşti şi ce trebuie să faci? Ştii cum să fii ceea ce trebuie să fii? Te mândreşti cu ceea ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Este pentru tine? Pe săraci îi umileşti, şi te zgârceşti să-i miluieşti. Îi desconsideri. Ce va face Domnul, cu astfel de slugă?
Arhimandrit Ilarion Argatu „Pilde şi întâmplări adevărate”
