Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Odată, vorbind cu ucenicii, le-a spus: – Monahismul de astăzi este cu şcoală multă, dar cu practică puţină! Grija vieţii pământeşti, uitarea făgăduinţelor călugăreşti, lăcomia şi slava deşartă sunt bolile principale care bântuie acum. În capul obştii trebuie oameni mai ales cu viaţă, nu numai cu şcoală. Însă, dacă ne vom sili să mergem pe […]
Se zice că pe la Bobotează dracii ies din ape, pentru a se feri de crucile şi agheasma aruncate de preoţi. Într-una din zilele Ajunului Bobotezei, un cioban îşi purta oile la câmp, pentru a mai economisi din furajele pentru iarnă. Deodată vede cum un lup fugea mâncând pământul chiar în direcţia sa. Îşi pregăti […]
