Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Odată, Protosinghelul Nicodim Măndiţă spunea unuia din ucenici: – Părinte, eu nu-ţi dau post şi metanii multe. Că şi ursul şi şarpele postesc. Dar ursul tot urs rămâne şi şarpele tot şarpe. Când muşcă, amândoi omoară! Aşa şi omul, posteşte uneori mult, dar în inimă este plin de răutate, iar când dezleagă la mâncare şi […]
Imi scrii despre ciocnirea neaşteptată cu sora… în Scriptură se spune: „şi cei mai de aproape ai mei, departe au stat” (Psalmi 37,12). De altfel, şi fără Scriptură, viaţa arată că orgoliul rănit îi îndepărtează unul de altul şi pe cei mai apropiaţi oameni. Ce este de făcut? Cu toţii avem aceeaşi neputinţă, şi anume dorinţa de […]
