Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Să începem cu rugăciunea. Teoria e pe planul doi. Nu te întreb câtă carte ştii şi nu-ţi spun câtă ştiu eu. Eu te întreb: „Cât te rogi, frate?”. Şi de acolo îmi dau seama de ce ai sau nu ai linişte. Trebuie să ne întoarcem la rugăciunea părinţilor noştri. N-aţi avut mame şi bunici acasă? […]
Din vreme în vreme, mulţi oameni sunt cuprinşi de panică pentru sfârşitul lumii. Se preocupă de lecturi şi tâlcuiri amănunţite ale Scripturii şi vorbesc despre date calendaristice şi situaţii, despre când şi cum va fi sfârşitul, unii socotind că este chiar “la uşi”. Că trebuie să fie asta şi aia, într-un cuvânt, despre toate cele […]
