Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Doi bătrâni din satele de pe Valea Bistriței s-au urcat în autobuzul de Târgu-Neamț, să meargă spre casă. Unul a zis către celălalt: -Suntem supărați, măi frate, că de o lună de zile nu a căzut o picătură de ploaie și ni se usucă toate pe câmp. – Da, măi frate, pentru păcatele noastre ne […]
– Tată, oare a murit Dumnezeu? întreabă odată pe tatăl său o fetiță ce merse prima dată la școală. – Dumnezeu nu moare niciodată! răspunse tată. Cinea ți-a spus ție lucruri de acestea? – Apoi, tată dragă, învățătorul ne-a spus astăzi în școală că toți oamenii se roagă și, când se roagă, vorbesc cu Dumnezeu; […]
