Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
În preajma anului 1930 un bătrân din preajma sfintei mănăstiri Lainici, cunoscut de părinți sub numele de „Moșul Vasile”, făcea var la mănăstire. Într-o zi vine însă trist la starețul mănăstirii, Protosinghelul Visarion Toia. -Cinstite părinte, am împrumutat pe un vecin al meu din sat cu 7000 de lei, când i-am cerut banii înapoi, nu […]
Se spune că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om… Cine contrazice aceasta? Oare cei ce postesc se reţin de la mâncare pentru că se tem să nu se spurce cu ea? Doamne fereşte! Nimeni nu gândeşte astfel. Sunt minciuni născocite de aceşti şarlatani lumeşti, pentru a se ascunde cumva sub masca bunei […]
