Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Stau, Părinte, şi eu la poarta sufletului meu şi Te aştept să intri ca un împărat şi în cămara sufletului meu cel păcătos. Intră, Bunule Iisuse, şi în templul inimii mele şi adu-mi bucurie şi nădejde de mântuire. Vino, Iisuse, şi în căsuţa mea săracă. Vino, Iisuse, şi înlăuntrul sufletului meu pustiu şi întristat şi-l […]
Puterea dumnezeiască a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu se manifestă nu doar în cutezanţa fără asemănare a rugăciunilor ei, dar şi în revărsarea necontenită şi nesecată asupra noastră a înaltei Ei milostiviri, nedespărţită de această cutezanţă. Ne putem da seama cât de mari sunt aceste rugăciuni, dacă facem următoarea comparaţie: îndurările care izvorăsc de la sfinţi, ca […]
