Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
În viață să fiți oameni care să sfințească un loc, o casă, o societate, o generație, un cartier și locul de muncă unde veți lucra. Prin comportament creștin, mai întâi. Ori ești creștin azi, ori ești păgân, una din două. Și creștin ortodox, căci România e țară ortodoxă. Țineți cont ce vă spune un călugăr […]
Există o pildă teribilă în biserica coptă, în care, la un moment dat, un nene din ăsta copt, un egiptean, care nu prea le avea el cu credinţa, merge în piaţă şi vede nişte icoane. Îşi zice el: „Ia să-L iau pe Feciorul ăsta! E El puţin rănit în coastă, însă Îl iau cu mine…” […]
