Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Faceţi milostenie sufletească în fiecare zi, că milostenie trupească nu prea avem de unde. Ce înseamnă milostenie sufletească? Să iei o carte sfântă sau Noul Testament şi să mergi la un creştin bolnav, la o bătrânică, la un om sărac şi să îi citeşti de acolo un capitol sau să faceţi rugăciune, să citiţi un […]
-Vreau să îți trimit scrisoare Și Ți-aș scrie-n ea, de vrei, Despre Lună, despre Soare, Dar știu că-s copiii Tăi. Știu c-au moștenit Lumina De pe fruntea-Ți luminată Și de-atunci… întotdeauna Ai purtat numele Tată. Vreau să îți trimit scrisoare Și Ți-aș scrie despre flori Cum răsar, cresc, dau în floare Și cum strălucesc în […]
