Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
În vara anului 1935, când părintele Paisie era în Mănăstirea Slatina, Fălticeni, a pornit peste munte cu ucenicul său, spre schitul Rarău. După patru ore de mers, a ajuns într-un sat mic, situat chiar sub muntele Rarău, numit Slătioara. Iată că îi iese o femeie înainte: – Părinte, este aici aproape o femeie bătrână, care […]
Având ca reper cuvintele psalmistului ,,… unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Ps 132,3), cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni și unirea eforturilor mai multor oameni de bună credinţă mai multe familii social-vulnerabile din satul Bravicea, raionul Călărași, au beneficiat de ajutoare materiale care au […]
