Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Odată, Protosinghelul Nicodim Măndiţă spunea unuia din ucenici: – Părinte, eu nu-ţi dau post şi metanii multe. Că şi ursul şi şarpele postesc. Dar ursul tot urs rămâne şi şarpele tot şarpe. Când muşcă, amândoi omoară! Aşa şi omul, posteşte uneori mult, dar în inimă este plin de răutate, iar când dezleagă la mâncare şi […]
Tare a mai obosit lumea de posturi. „Parcă nu demult am ieșit din post și altul… Cât se poate atâta post… Nu-i păcat ceea ce intră în gură… Eu nu pot fără carne… Sunt bolnav și nu postesc…”, acestea sunt câteva dintre replicile, dar și scuzele celor care chipurile postesc sau ar vrea să postească. […]
