Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
În vara anului 1991, un creştin din oraşul Bicaz era grav bolnav. După ce s-a iertat cu toţi din familie, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi îşi aştepta sfârşitul. Pe la miezul nopţii, l-au cuprins durerile cumplite ale morţii, de care nimeni nu poate scăpa. Soţia stătea de veghe […]
Totul s-a întîmplat atît de repede. Prietena mea Sandy m-a sunat tocmai din Florida și m-a întrebat dacă accept să fiu nașă de botez la cel de-al doilea copil, un băiețel nou-născut. Nașă! O onoare atât de mare! Eram flatată, deoarece înca nimeni nu mă rugase să fiu nașă. – Desigur, – am răspuns fără […]
