Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
În comuna Belceşti, judeţul Iaşi, doi soţi au trăit necununaţi 38 de ani şi au născut câţiva copii. Amânând mereu cununia religioasă, nu li se primeau slujbele la biserică şi nu puteau fi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci trăiau în desfrânare. Într-o noapte, însă, i s-a arătat femeii în vis o împărăteasă […]
Este condiţia smereniei sinceritatea. Nu poate fi un om smerit nesincer, aceea este făţărnicie, nu smerenie. Smerenia adevărată este fără nici un fel de prefăcătorie, este sinceritate absolută, altfel nu mai e smerenie, este un orgoliu diabolic foarte bine deghizat, condiţia smereniei este să fie reală. *** Smerenia se câştigă cunoscând toate acestea, cunoscându-ţi limitele […]
