Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Dumnezeule ceresc, Moartea s-a apropiat de noi şi nu ne pocăim. Sfârşitul a venit şi totuşi nu ne iubim. Bolile şi suferinţele ne-au cuprins, dar nu iertăm din inimă pe fratele nostru. Citim cărţi sfinte, dar nu ne cutremurăm. Ne rugăm puţin, lipsim de la biserică, nu miluim pe săraci, suntem stăpâniţi de nepăsare, împietrire […]
Sfântul Vasile cel Mare, vorbind de unirea de dincolo de mormânt, le spune păcătoşilor: „Oare nu în văzul tuturor vei fi judecat de Hristos, când cei pe care i-ai nedreptăţit te vor înconjura din toate părţile şi vor striga împotriva ta şi, în orice parte vei arunca privirile tale, vei vedea ivindu-se faptele tale cele […]
