Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Doi bătrâni din satele de pe Valea Bistriței s-au urcat în autobuzul de Târgu-Neamț, să meargă spre casă. Unul a zis către celălalt: -Suntem supărați, măi frate, că de o lună de zile nu a căzut o picătură de ploaie și ni se usucă toate pe câmp. – Da, măi frate, pentru păcatele noastre ne […]
Bine fac mamele care alăptându-şi pruncii cântă: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!” Iată ce înseamnă, după cum spune vorba din bătrâni, să sugi evlavia odată cu […]
