Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Un frate începător a întrebat cum poate şti dacă are sau nu chemare pentru viaţa monahală. – Bine faci, frate, că întrebi; că şi eu am întrebat acum 66 de ani, când am intrat la Cozancea în mănăstire! Mai întâi, fratele care doreşte viaţă de mănăstire trebuie să se pregătească de acasă. Să meargă regulat la biserică, […]
Avva Ioan Persanul, călugărul de o bunătate nepământeană, face în modul cel mai natural cu putință dovada faptului că binele este contagios și că răul nu poate fi anihilat printr-o intervenție brutală, ci doar prin confruntarea lui cu un bine cuprinzător. „Povesteau despre Avva Ioan Persanul că, într-o zi, au dat hoții peste dânsul. El […]
