Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
În vara anului 1991, un creştin din oraşul Bicaz era grav bolnav. După ce s-a iertat cu toţi din familie, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi îşi aştepta sfârşitul. Pe la miezul nopţii, l-au cuprins durerile cumplite ale morţii, de care nimeni nu poate scăpa. Soţia stătea de veghe […]
Să-I mulțumim lui Dumnezeu că este bun și îndurat, Și câte noi cerând la El, ne-a ascultat și ni le-a dat. Prezența Lui e peste tot; ne vede și ne-aude. Cerșind la bunătatea Lui, ne dă cu mult mai multe. Ne vede gânditori de ziua următoare și ne întrebăm: Cum va mai fi? El pune alinare. […]
