Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
O femeie evlavioasă din Comuna Cozmeşti, satul Furceni, judeţul Galaţi, mamă a patru copii, ne-a povestit cu lacrimi cum a murit soţul ei, cu totul nepregătit. Era un om slab în credinţă, nu mergea la biserică şi nu-şi mărturisea păcatele. După mai mulţi ani de căsnicie soţul s-a îmbolnăvit. Într-o noapte, diavolul l-a îndemnat să […]
Dumnezeu îl lasă pe om să acţioneze după cum îi e firea, numai aşa se aleg bunii şi răii, în funcţie de cum se poartă cu semenii lor. Dumnezeu nu-l biciuieşte pe om, nu-l hărţuieşte, Dumnezeu îl învaţă binele şi răul, după care îl lasă în lume. Tatăl şi mama nu sunt toată ziua cu […]
