Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
În vara anului 1935, când părintele Paisie era în Mănăstirea Slatina, Fălticeni, a pornit peste munte cu ucenicul său, spre schitul Rarău. După patru ore de mers, a ajuns într-un sat mic, situat chiar sub muntele Rarău, numit Slătioara. Iată că îi iese o femeie înainte: – Părinte, este aici aproape o femeie bătrână, care […]
Dumnezeu a pregătit o lume în care copiii să se poată simţi bine, dar asta depinde de noi, de cei maturi. Depinde de noi cum se simt. Ce facem în familie, în lume, ca aceşti copii să nu se simtă într-un mediu ostil? „Nu-i întărâtaţi la mânie pe fiii voştri” (Efeseni 6, 4) însemnează: nu-i […]
