Sfinţii Părinţi spun că trăim într-o lume paradoxală. Dacă gândim mai profund realizăm că paradoxurile creaţiei sunt menite să aducă echilibru. Nu voi intra în detalii, ci voi aborda un singur aspect atipic, perceput de noi ca paradoxal, contrar gândirii noastre umane limitate: motivaţia de a reuşi.
După experienţa mea de până acum, din câte am discutat cu cei de lângă mine şi după tot ce am auzit, pot trage o simplă concluzie: oamenii care sunt în nevoi sunt mult mai bine motivaţi în a reuşi în viaţă decât cei cărora nu le-a lipsit nimic.
Paradoxal copiii din familiile sărace, care au avut multe lipsuri şi o viaţă grea trec mult mai uşor peste obstacolele vieţii şi se adaptează mai rapid oricăror condiţii de lucru sau de viaţă. În schimb copiii alintaţi, cărora li s-au făcut mereu mofturile, ţinuţi pe braţe ca nu cumva să cadă şi să cunoască eşecul, vor fi foarte surprinşi când în viaţă lucrurile nu vor merge conform aşteptărilor. Unii ca aceştia vor fugi de suferinţă ca de foc pentru că ei n-au văzut roadele suferinţei în familia în care au trăit.
E clar că nimeni nu vrea să sufere, şi e firesc să fugim de suferinţă, dar de multe ori e inevitabilă pentru că trăim într-o lume plină de păcate. Păcătuind oamenii îi rănesc pe cei din jur în diferinte feluri şi astfel deşi tu faci tot ce-ţi stă în putere să eviţi suferinţa, totuşi trăind în comunitate răul te va afecta la un moment dat. Atunci apar supărările şi necazurile. Un tânăr necăjit care a trăit de pe azi pe mâine într-o familie modestă va trece mult mai uşor peste ele pentru că probabil gravitatea lor nu se ridică la mivelul lipsurilor avute în copilărie.
Suferinţa l-a făcut mai puternic, l-a antrenat pentru ce va urma în jocul vieţii.
Pe de altă parte un tânar care n-a cunoscut lipsuri materiale, ba dimpotriva a trăit în tot confortul şi nu i-a lipsit nimic niciodată, va considera astfel de necazuri şi supărări greu de trecut şi foarte probabil va fugi în mod iresponsabil din faţa lor.
Şi mai e ceva care diferenţiază atitudinea celor din tineri: motivaţia.
Cel necăjit e mult mai motivat să treacă peste astfel de supărări pentru că vrea să iasă din starea actuală neavând cine să-l ajute, pe când cel ce a avut de toate va da înapoi ştiind că va găsi mereu un sprijin în părinţi şi în avuţia lor.
Aşa stând lucrurile oamenii mari ai lumii au provenit mereu din mediu rural sau din zonele sărace şi nu dintre bogaţi sau actualii intelectuali. Tot acest paradox e o mare taina a creaţiei pe care Dumnezeu a binevoit s-o lase în lume. Iată cât de frumos ne explică acest lucru Sfântul Apostol Pavel:
„Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi;
Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;. Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu..." (1 Cor. 1, 26-28)
Observaţi că prin aceste decizii de intervenţie directă în lume Dumnezeu menţine un echilibru între oameni. Dacă oamenii mari proveneau doar din familiile cu averi şi cu multă carte, sau din demnitari sau alte persoane suspuse atunci dezechilibru între bogaţi şi săraci s-ar fi adâncit foarte mult, s-ar fi ajuns ca-ntr-o castă unde cei de jos nu vor ajuge niciodată sus, doar prin prisma faptului ca s-au născut săraci.
Această decizie a lui Dumnezeu de a promova pe cei slabi şi pe cei de jos vrea să ne arate tuturor că toţi suntem ce suntem doar prin puterea Lui. Iar înţelepciunea, talentul şi puterea ne sunt oferite de Hristos ca daruri pentru a-i îmbogăţi şi pe ceilalţi, şi nu pentru a ne mândri atrâgându-ne toate meritele şi laudele pentru noi înşine.
Eşti bogat? atunci împarte tuturor din averile tale, ca văzând Dumnezeu dragostea ta să-ţi împartă şi El putere să treci peste necazurile şi greutăţile care ţi se par de netrecut.
Eşti sărac, atunci bucură-te că ai primit putere să treci peste toate mai uşor, iar El îţi va fi mereu alături pentru că este Tatăl orfanilor, necăjiţilor, bolnavilor şi a tuturor celor în lipsuri.
Eşti în clasa de mijloc? nici prea bogat, nici sărac, atunci învaţă de la amândoi. De la sărac deprinde motivaţia de a trece uşor peste toate, de la bogat dăruirea din iubire tuturor celor în nevoi.
De ce unii oamenii au puterea să ţină toate posturile din an? De ce unii au răbdare să stea ore în şir la slujbele bisericii? De ce unii se enervează foarte rar, şi iartă foarte des? De ce alţii au puterea să îndure atâtea suferinţe mari, iar noi parcă nici pe cele mai infime nu le suportăm?
De ce mucenicii avreau puterea să suporte atâtea bătăi, batjocuri şi schingiuri?
Pentru că aveau o motivaţie foarte profundă şi puternică: viaţă în împărăţia cerurilor alături de Dumnezeu.
Diferenţa între cel ce are succes şi cel ce eşuează este doar la nivel mental. A fi motivat înseamnă a crede, a avea credinţă că ceva se va împlini. Şi pentru că nimic nu e întâmplător şi Dumnezeu este cel ce veghează la viaţa oamenilor permanent, atunci „a crede” se transpune de fapt în „a crede şi a cere ajutor Lui”, singurul care are putere să împlinească tot.
Iar în loc de concluzie vă las îndemnul Mântuitorului în astfel de situaţii:
„Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti.”
Claudiu Balan
