„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?”

1067

Spune o veche istorioară că odată s-au adunat la un ospăţ toate virtuţile: bunătatea, milostenia, răbdarea, înfrânarea; şi era o desfătare să le vezi cum se bucurau împreună, ca nişte bune prietene ce erau. Numai două dintre ele se priveau ca nişte străine, nu se văzuseră niciodată. Ele erau binefacerea şi recunoştinţa. Povestirea ne arată cu pildă că aceste două virtuţi se întâlnesc foarte rar, că binefacerea aproape totdeauna este lipsită de recunoştinţă.

Mântuitorul trecea pe lângă un sat şi L-au întâmpinat de departe zece bărbaţi bolnavi de lepră, care strigau: „Iisuse, învăţătorule, miluieşte-ne!” Mântuitorul i-a trimis să se arate preoţilor, precum poruncea legea, iar ei mergând, pe cale s-au tămăduit, dar din zece, numai unul s-a întors să mulţumească binefăcătorului său.

Apostolul Pavel ne porunceşte: „Pentru toate mulţumiţi, totdeauna mulţumiţi, căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Iisus Hristos spre voi” (1 Tesaloniceni 5, 18). Iar Marele Vasile ne îndeamnă ca „toată rugăciunea noastră să o începem întâi cu lauda, cu mulţumirea, cu recunoştinţa şi pe urmă cu cererea”.

Cineva ar putea întreba: „Oare Dumnezeu are trebuinţă de mulţumirea şi recunoştinţa noastră? Se-nţelege că nu. Că zice Psalmistul, David: „Tu eşti Dumnezeu şi bunătăţile mele nu-Ţi trebuiesc”. Deci mulţumirea şi recunoştinţa nu-I trebuie lui Dumnezeu, dar prin ele noi ne arătăm buna aşezare a sufletului nostru şi pe aceasta o voieşte Dumnezeu.

Și dacă recunoştinţa este o datorie, dacă ea este o mare faptă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, Care o răsplăteşte cu prisosinţă, apoi nu este nici o faptă mai urâtă decât nerecunoştinţa. Omul nerecunoscător este mai jos şi decât animalele, pentru că animalele ştim cu toţii îşi arată recunoştinţa faţă de binefăcătorul lor. Poporul iudeu, popor ales de Dumnezeu pentru o înaltă slujire, a căzut din această mare cinste tocmai din pricina nerecunoştinţei.

Recunoştinţa este o mare faptă bună. Însă ea nu stă numai în cuvinte de recunoştinţă, ci trebuie arătată prin fapte.

Faţă de oameni, aducându-ne aminte de binefacerile primite şi ajutând la nevoie pe binefăcătorii noştri. Mai ales copiii să se grijească de părinţi la bătrâneţe şi la boală, iar când trec din viaţă să le facă rânduielile creştineşti după datină. Dar cu câtă strângere de inimă trebuie să pomenim acest lucru, când vedem în toate zilele atâta nerecunoştinţă, atâţia părinţi bătrâni şi bolnavi şi neputincioşi, uitaţi de copiii lor!

Faţă de Dumnezeu, oare mai este nevoie să o spun, când Biserica ne pune la îndemână atâta comoară de rugăciune? Rugăciunile de seară şi de dimineaţă; rugăciunile înainte şi după masă, la începutul şi la sfârşitul lucrului şi în toate împrejurările vieţii, ca să ducem mulţumire şi recunoştinţă Binefăcătorului a toate. Dar nu numai atât.

Trebuie să ne arătăm mulţumirea şi recunoştinţa şi prin faptele creştineşti de milostenie, de bunătate şi dragoste faţă de aproapele; prin faptele bune faţă de noi înşine, adică prin curăţenia şi sfinţenia vieţii, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin participarea la sfintele slujbe din Casa Domnului cu credinţă, cu dragoste şi cu adâncă evlavie şi mai ales prin pregătirea şi apropierea cu vrednicie de Sfintele lui Hristos Taine, la Sfânta Liturghie, care este cea mai mare jertfa de mulţumire şi de recunoştinţă adusă de om lui Dumnezeu.

 

Părintele Petroniu Tănase

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor
248

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica „Cuviosul Paisie Velicicovski” din s. Chițcani, r. Slobozia

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat vineri, 23 septembrie 2022, Sfințirea Prestolului și Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie în biserica „Cuviosul Paisie Velicicovski” din s. Chițcani, r. Slobozia. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat cu o deosebită bucurie de către PC Arhim. Paisie (Cecan), Starețul Mănăstirii Noul Neamț din s. Chițcani, […]


Foto