Voi începe nu cu un citat dintr-o carte, ci cu o amintire personală.
Nu am făcut nici un comentariu, dar mintea mea tânără a înregistrat această vorbă de care aveam să-mi aduc aminte de mai multe ori în viața mea.
Altă dată mă găseam într-o adunare destul de numeroasă, era o masă festivă și au avut loc niște schimburi de replici în versuri, niște epigrame, între mine și cineva care mă provocase la acest schimb, săgețile încrucișate unul asupra celuilalt, și s-a întâmplat ca eu să recoltez un succes mai mare și să am mai multe aplauze din partea auditoriului.
În schimb în viața mea de câte ori am avut reversul, adică un succes fie literar, fie bisericesc sau de altă natură, m-am pomenit că se face un fel de zid izolator în jurul meu, și atunci mi-am zis eu mai târziu că noi avem foarte multe păcate, pe care le știm, le avem pomenite prin carțile noastre de slujbe, dar este unul, un păcat pe care îl băgăm în seamă mai puțin: INVIDIA.
Hai să ne aducem aminte că prima crimă din lume s-a datorat invidiei, este crima lui Cain care l-a ucis pe fratele său Abel, nu-i făcuse nimic Abel – erau fii lui Adam, printre primii oameni, deci înainte de potop, înainte să se fi înmulțit lumea pe pământ, cu mult înainte de a fi intrat păcatul în om – și totuși Cain l-a tras deoparte în câmp pe Abel și l-a omorât pentru ca să nu aibă martori. De ce? Pentru că amândoi îi aduseseră Lui Dumnezeu jertfe, și fumul jertfei lui Abel se ridicase slobod, liber la cer, adică jertfa era bine primită de Dumnezeu în timp ce nu era același semn pentru jertfa lui Cain – care era agricultor – și din cauza aceasta Cain a prins ciudă pe Abel, deci l-a ros invidia și l-a ucis.
Să ne iubim vrăjmașii, și să nu ne mulțumim cu sentimentul reciprocității, adică să fac bine celui ce mi-a făcut și mie bine, ceea ce mi se pare că este foarte frumos, o gândire socială, este familiar, este normal să gândim așa. Ne spune Mântuitorul Hristos ca să-i iubim pe vrăjmașii noștri. […] E foarte greu să-ți imaginezi măcar că poți să-l ierți pe vrăjmașul tău care te-a urât care ți-a făcut rău. […] Vreau să spun că mi se pare un lucru imposibil, dar iată totuși că Mântuitorul Hristos ne dă niște temeiuri, spune așa: dacă te supără fratele tău și ți l-ai făcut dușman, te supără într-un fel și chip, prima treaptă este să ai o conversație între el și tine, între patru ochi, și să-l întrebi așa prietenește: „omul Lui Dumnezeu, ce ai cu mine, că nu ți-am făcut nici un rău? Sau dacă ți-am făcut vreun rău, te rog să mă ierți, sau dacă nu mi-am dat seama, acum fă-mă să devin conștient că am greșit, și te rog să mă ierți, și dacă nu ți-am făcut nici un rău, atunci aș vrea să știu și eu ce ai cu mine? S-ar putea să mă lași în pace? Ca să rămânem în bune raporturi.”
Înregistrare Audio 2005 – IPS Mitropolit Bartolomeu Anania despre „Invidia celor de lîngă tine"
