PS Ioan, Episcop de Soroca a săvârșit Slujba Prohodului pentru Prot. mitr. Vasile Panas

1090

Joi, 14 ianuarie 2021, de prăznuirea Tăierii împrejur a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Treime” din municipiul Chișinău, după care a săvârșit Slujba Prohodului pentru Protoiereul mitrofor Vasile Panas, paroh de onoare al acestei biserici.

Alături de Episcopul Ioan s-au rugat: Prot. mitr. Pavel Borșevschi, Protopopul sectorului II, Chișinău, Prot. Iulian Panas, Parohul bisericii „Sfânta Treime” și un sobor de preoți și diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Ioan a transmis mesajul de întărire și consolare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, familiei îndurerate, fiilor duhovnicești și tuturor celor care l-au cunoscut în această viață.

De asemenea Ierarhul Sorocii a vorbit despre activitatea prodigioasă a părintelui Vasile și a îndemnat membrii îndureratei familii, rudele, apropiații și pe toți cei ce l-au cunoscut să se roage Milostivului Dumnezeu pentru ca sufletul său să fie așezat în locul cel de fericire alături de cei drepți.

„Fericită este calea pe care mergi astăzi, o, suflete, căci un loc de odihnă ţi s-a pregătit!” (Ps. 114, 7), exclama Prorocul și împăratul David. Și binecuvântat este omul care ajunge la trecerea din această viață către cea veșnică adunând fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Pe bună dreptate putem considera că părintele Vasile, confratele nostru și duhovnicul vostru lasă în urmă fapte vrednice de urmat. Ruga noastră este înălțată astăzi pentru iertarea păcatelor lui, pentru odihna sa în lumina Împărăţiei Cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit şi preţuit să le dăruiască mângâiere sufletească.”, a menționat PS Ioan.

Părintele Vasile a fost înhumat în curtea Bisericii, astfel încît familia și fiii duhovnicești să aibă posibilitatea de a vizita mormântul și de a înălța rugăciuni pentru iubitul tată și preot.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
3851

Gânduri duhovniceşti despre Maica Domnului

1. Căci aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită – Teofan al Niceei; 2. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea […]