La părintele Ioan a venit odată o femeie pe care soacra ei, cu care în primii ani de căsătorie stătuse sub acelasi acoperis, o chinuia foarte tare.
Când soacra a început să îi facă farmece, femeia a făcut tot posibilul să se mute. Nici după aceea însă nu a avut liniste, deoarece soacra vroia să o despartă de sotul ei. Vrând să îi încerce credinta, părintele a întrebat-o:
– Ce fel de sfat vrei, femeie, duhovnicesc sau lumesc?
– Lumesc, părinte.
Ca să o ajute pe femeie să înteleagă cât de importantă este porunca iubirii aproapelui, părintele i-a zis:
– Atunci, stergeti-o din inimă, uită de ea, nu o mai lăsati să mai vină la voi, nu vă mai duceti la ea. Uitati-o, scăpati de ea.
– Dar parcă mi-e milă de ea, că e bolnavă si bătrână. Dati-mi un sfat duhovnicesc, că nu mă lasă inima să îi fac rău.
– Dar dacă îti dau, îl tii?
– Îl tin, părinte, să mă ajute Dumnezeu.
– Atunci, să te gândesti la ea ca la mama ta. Să citesti în fiecare zi pentru ea o catismă din Psaltire si să faci câte metanii poti pentru ca Dumnezeu să îi dăruiască gândul cel bun. Încearcă să eviti scandalurile cu ea, dar, dacă nu se poate, rabdă. Chiar dacă se poartă urât cu tine, tu poartă-te frumos cu ea.
– Greu, părinte, greu.
– Vezi tu, dacă ti-am zis să ti-o stergi din minte, ai spus că ti-e milă de ea. Dacă ti-am dat sfatul cel bun, spui că e greu. Ar fi bine ca, atunci când vii să îmi ceri un sfat, să te rogi să mă lumineze Dumnezeu să îti dau sfatul cel mai bun, iar pe tine să te lumineze să îl asculti.
Din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004
