Ce este iubirea?

895

Între hârtiile mele am păstrat compunerea unui băieţel de zece ani, pe care-l chema Teodor. Este o compunere pentru şcoală pe tema: “Ce este iubirea”. Există în ea trei lucruri în care, cu absolută siguranţă, se întrevede fericirea viitoare:

“Ce este iubirea? Iubirea este ceva care determină doi oameni să creadă că sunt fericiţi chiar şi atunci când nimeni altcineva nu crede. Este ceva care îi face să stea înghesuiţi pe o bancă chiar şi atunci când lângă ei există destul loc. Este ceva care îi face să nu scoată nici un cuvânt când eşti lângă ei şi să vorbească despre dragoste şi despre flori atunci când cred că ai plecat. Este tot ce ştiu despre dragoste, până voi creşte mai mare.”

Să nădăjduim că micul Teodor este unul dintre fericiţii care vor învăţa că iubirea devine desăvârşită când vor găsi persoana potrivită, împreună cu care vor putea să trăiască sensul cuvântului “cresc”.

Extras din Charlie W. Shedd,Scrisori Caterinei- Sfaturi unei tinere căsătorite,

Editura Bizantină, București, p. 19


Articole postate de același autor
456

Credem în Dumnezeu, dar trăim ca și cum Dumnezeu n-ar fi

Îmi amintesc că am citit la unul din Stareţi că astăzi diavolul nu ne mai lupta cu gloanţe, ci ne copleşeşte până la sufocare cu dulciuri, cu dulceţile acestei vieţi. Te face să crezi că viaţa asta e lucrul cel mai important. Aşa că… dacă-s nefericit în căsnicie, atunci divorţez. Căsătoria nu mai este pentru […]