Astăzi m-a întrebat o colegă cum este să fii căsătorită. În primă fază am cedat impulsului de a da o definiție din perspectivă personală, tipic feminină, orientată la nivel administrativ: să fii căsătorită presupune să fii managerul unei gospodării și să ai grijă de soțul tău ca de un copil (căci mulți bărbați asta sunt), ca un exercițiu de pregătire pentru îndeplinirea viitorului rol de adevărată mămică.
Nu mi-a luat mult pentru a-mi da seama de superficialitatea abordării mele și, inevitabil, am început să mă întreb ce înseamnă cu adevărat căsătoria pentru mine. Spun pentru mine deoarece complexitatea ființei umane face practic imposibilă valorizarea și aprecierea identică a acestui concept de către toți cei căsătoriți sau necăsătoriți.
De regulă, căsătoria presupune existența iubirii ca primă premisă pentru realizare. Ceea ce însă în filmele romantice nu vedem este că atracția fizică dispare după o vreme, după cum este și normal, potrivit legii utilității marginale descrescânde. Știm cu toții de la economie că prima felie de tort e cea mai bună, după care plăcerea consumului scade treptat până la saturație, felie cu felie.
Acelorași legi li se supune și atracția fizică, iar întrebarea care răsare este: ce mai rămâne după? Asta mă face să îmi amintesc de un profesor din facultate care ne spunea că, deși extremele se atrag, cel mai adesea într-o căsnicie ajung oamenii care se aseamănă. Ce rămâne după scăderea în intensitate a efectelor îndrăgostirii sunt valorile și pasiunile comune. Așadar, un prim aspect al definiției pe care aș da-o eu căsătoriei se prezintă ca “o împărtășire de valori și pasiuni între două ființe umane”.
Evident, cele anterior menționate nu sunt de ajuns. Am citit la un moment dat un articol în care autorul spunea că multe persoane necăsătorite asociază căsnicia unui coș cu bunătăți, locului magic în care găsești liniște, înțelegere și dragoste deplină. În calitate de persoană căsătorită pot mărturisi că în coșul cu bunătăți al căsniciei nu găsești nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce tu și jumătatea ta ați pus. Și nu, nu este niciun coș magic din care poți lua la nesfârșit, fără teama că se va goli. Eu aș folosi o metaforă mai rustică: căsnicia e ca bucata de pământ pe care stai. Vrei să crească flori, plantează-le! Vrei să culegi roade? Acordă-i atenție, timp și dragoste! Ajung astfel la ce cel de-al doilea aspect al definiției mele: căsătoria e un proces, o dinamică, o creștere, o rodire, nu o realitate statică: ne-am căsătorit și asta e suficient pentru toată viața!
Mi-a rămas în minte un citat pe care l-am văzut odată și care spunea cam așa: „Într-o căsnicie este nevoie de două persoane care știu să ierte”. Cât adevăr! Asta mă duce cu gândul la concepția creștină asupra căsătoriei care este ridicată la rang de taină, fiind definită ca o cale către mântuire. Din planul experienței pot să înțeleg această viziune, însă din punctul meu de vedere taina nu constă în slujba religioasă oficiată, ci în ceea ce se întâmplă după. Dacă pornești în căsnicie cu dorința ca ea să reziste, fără a da înapoi la cea mai mică nemulțumire sau ceartă, căsnicia devine, într-adevăr, o cale către mântuire. Să poți avea grijă de omul de lângă tine, chiar și în momentele de tensiune în care ți se pare că tu ești cel care are dreptate, să dăruiești oricum și oricât fără a dori ceva în schimb, să ierți, să taci deși iți vine să țipi, să fii înțelegător, empatic, să te lași pe tine pentru celălalt – cred că asta înseamnă căsnicia.
Mai sunt și persoane care spun că nu există diferență între doi oameni căsătoriți, sau care doar au o relație similară căsniciei – se iubesc și locuiesc împreună. Nu stiu ce simte fiecare, însă personal cred că diferența între cele două situații constă în disponibilitatea de a-ți lua un angajament. Dacă nu există nicio diferență între cele două, de ce bărbații nu acceptă ideea căsătoriei cu lejeritatea acceptării unei relații?
Tot în acest sens, spunea un profesor la facultate că în viziunea sa nu există diferență între o relație în sensul clasic și o relație în sensul mai libertin. Pe principul: arată ca o găină, cântă ca o găină – înseamnă că e o găină, și „prietenii cu beneficii” se află tot într-o relație.
Nu contest. Dar ce te faci când găina nu mai vrea să facă ouă? La urma urmei, scopul ei nu este doar acela de a arăta sau de a cânta ca o găină. La fel și într-o relație, mă gândesc, accentul cade pe disponibilitatea de a-ți lua un angajament. La ce bun că arată ca o relație, sună ca o relație, dacă la nevoie găina se transformă în altceva?
Am dat aceste exemple pentru a ajunge la ideea că o căsnicie nu este doar o oază de liniște, dragoste și deplină înțelegere. Este mai mult. Ea reprezintă, din punctul meu de vedere și un exercitiu de voință și de maturitate, de cultivare a respectului și altruismului între oameni.
Am multe prietene care se așteptă ca o căsnicie să le schimbe viața, ceea ce ele însele nu vor sau nu pot schimba. Din perspectiva omului căsătorit înțeleg acum că și căsnicia ta este cum ești tu. Tu și cel alături de care iți petreci viața. Mulți oameni tind să creadă că viața în doi vine la pachet cu ceva bun, însă singurul lucru nou pe care ea îl aduce, din punctul meu de vedere, este posibilitatea, prilejul de a scoate ceva bun tine.
Acum, dacă cineva m-ar întreba din nou: „cum este să fii casatorit?” nu aș avea nicio ezitare în a-i spune că este ca și cum primești încă o șansă pentru a renaște ca un om nou, mai bun, mai complex. Subliniez, o șansă. Însă ce vei face cu ea mai departe depinde doar de tine.
sursa http://gen90.net
