Ştiri interne
2071

Dumnezeu cheamă la bucuriile Împărăției pe toți oamenii | Duminica a XIV-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În Duminica a XIV-a după Cincizecime, 13 septembrie 2020, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan de Soroca, Episcop Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, în prezența credincioșilor veniți pentru a primi hrana ziditoare de suflet din înțelepciunea Sfintei […]

Ştiri interne
Ştiri interne
1789

„Vino, tu, cel lipsit de haine, să te îmbraci în veșmântul nestricăciunii!” Duminica a XIV-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

„Sentimentul de nevrednicie trebuie mai mult să ne apropie de împărtăşanie decât să ne îndepărteze. Dacă ne împărtăşim, nu o facem pentru că ne considerăm vrednici de a-L primi pe Dumnezeu şi de a intra în comuniune cu El, ci pentru că suntem slabi, neputincioşi, răniţi, infirmi, bolnavi şi pentru că avem nevoie de prezenţa […]

Ştiri interne
1595

Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, Sfânta Liturghie din Duminica a 14-a după Rusalii

În Duminica a XIV-a după Rusalii, pe 13 septembrie 2020, când biserica amintește de punerea în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, […]

Ştiri interne
1961

Hramul Catedralei Episcopale din mun. Ungheni „Sfîntul Kneaz Alexandru Nevski” sărbătorit prin slujbă arhierească

Sîmbătă, 12 septembrie 2020, Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, pentru a-și sărbători ocrotitorul ceresc, pe Sfântul Binecredincios Mare Kneaz Alexandru Nevski. Serviciul divin a fost săvârșit de Chiriarhul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, Preasfințitul Episcop Petru, înconjurat de un ales sobor de preoți şi diaconi slujitori. În timpul vohodului […]

Ştiri interne
1802

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul | Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii a slujit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Vineri, 11 septembrie 2020, în ziua sărbătorii Tăierii capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Episcopul vicar a slujit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. La Ectenia mare, […]

Ştiri interne
2007

„Iată, Eu îl trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu…” Sfântul Ioan Botezătorul cinstit în rugăciune la Mănăstirea Curchi

„Având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei.” (Evr. 12, 1-2) În ziua pomenirii Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 11 septembrie 2020, Preasfințitul Siluan, […]

Ştiri interne
1694

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul cinstită prin Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopala din municipiul Ungheni

Vineri, 11 septembrie 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălţate rugăciuni de slavă lui Dumnezeu şi de laudă Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Totodată, conform circularei patriarhale, […]

Ştiri interne
1971

În Duminica a XIII-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană

Duminica a XIII-a după Cincizecime (Pilda lucrătorilor viei), Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, în prezența credincioșilor veniți pentru a asculta înțelepciunea Evangheliei și pentru a primi hrana sufletească întăritoare și ziditoare pentru fiecare creștin. Pilda […]

Ştiri interne
1889

Liturghie arhierească în Duminica a XIII-a după Cincizecime la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din mun. Soroca

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica a XIII-a după Cincizecime, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. După rostirea Pericopei Evanghelice, Episcopul Ioan a explicat că Pilda lucrătorilor celor răi din vie se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi […]