Sfaturi duhovnicești
6005

Când binecuvântezi, totul se transformă

Când binecuvântezi, realitatea se transformă, se preface, cu harul lui Dumnezeu, în loc de întâlnire cu El. Şi, de exemplu, în loc să fie în faţa ta doar cineva care ţipă la tine sau îţi face reproşuri, vei simţi că este acolo şi Domnul, Care îţi dă putere să vezi: ce ai greşit tu; ce […]

Sfaturi duhovnicești
7368

Pentru ochiul curat, toate sunt curate…

Tot acesta spunea că de va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Altminteri, îi tai osârdia. Iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă. Această îngăduinţă pentru neputinţele omeneşti o arată cei mai mari asceţi ai creştinismului. Nu este nicidecum […]

Sfaturi duhovnicești
131

Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte binecuvântare

Dumnezeu este milostiv şi I se face milă de noi. Rugăciunea iartă toate păcatele, numai rugăciunea poate şterge greşeala. Să curăţim întinăciunea. Strigă: „Am păcătuit, Dumnezeul meu!”, îngenunchează şi curăţeşte-o cu rugăciunea, căci altfel te vei gândi mereu la ea şi te va îmbolnăvi. Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte […]

Sfaturi duhovnicești
9342

Fie-ţi milă de tine, nu pierde vremea spre propria pierzare!

   Monahiei Eupraxia Dragă Eupraxia! Pace ţie şi mântuire! Iată ce scrie Ioan Scărarul în Cuvântul 4, cap. 44: „Dacă cineva va lepăda mustrarea dreaptă sau nedreaptă, de mântuirea sa se va lepăda, iar cine primeşte mustrarea, cu durere sau fără durere, va primi degrabă iertarea păcatelor.” E limpede că tu te-ai supărat din pricina […]

Sfaturi duhovnicești
208

Cea mai mare boală se datorează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti

– Părinte, mă neliniştesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi. – Problema ta sufletească sunt gândurile cele multe. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult atât în ascultarea ta, cât şi în nevoințele tale duhovniceşti. Ascultă un mod […]

Sfaturi duhovnicești
68

Taina constă în a învăța să trăiești corect cu omul de alături

Un om a dobândit sensul și scopul vieții atunci când o persoană pe care o iubise și o respectase l-a dezamăgit foarte tare. S-a întâmplat ceva brusc și persoana respectivă la decepționat, ceva s-a prăbușit în sufletul său. Știți ce se întâmplase? Era idolul său. Idol. Omul și-a închipuit că celălalt reprezintă ceva, că este […]

Sfaturi duhovnicești
16744

Cuvânt la Anul Nou – Sfântul Ioan Gură de Aur

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, […]

Sfaturi duhovnicești
68

Timpul nu e ultima realitate!

Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te […]

Sfaturi duhovnicești
54

Nu contează cât trăim, dar cum trăim

Suntem în așteptarea unui nou an calendaristic. Socotim anii după perioada lui Hristos. Inițial începutul anului era legat de Nașterea Domnului. Nu știu însă câți dintre cei care așteaptă Revelionul își mai amintesc de Mântuitorul, îi mulțumesc că au primit viață pământească, că au parcurs un segment al acesteia și câți îi cer binecuvântarea vieții. […]

Sfaturi duhovnicești
6074

E păcat să serbezi Anul Nou?

Deși majoritatea oamenilor, pentru care Revelionul „e ceva sfânt”, nici nu-şi pun astfel de întrebări, este o bună parte a lumii mai evlavioasă, care are rezerve sau chiar se pronunță contra acestei sărbători. Astfel, în timp ce primii se află în minuțioase pregătiri, ceilalți stau închiși şi trec în „opoziție”. Cum ar fi corect să […]