Sfaturi duhovnicești
13359

E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţin!

Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele. Cu […]

Sfaturi duhovnicești
368

Să nu te temi niciodată, căci la cârma vieţii noastre este Bunul Dumnezeu!

Când vreunul din ucenicii săi se simţea bolnav, bătrânul îi zicea: — Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului şi Măicuţei Domnului şi du-te şi fă ascultare unde eşti trimis şi îndată te vindeci de boală. Toţi care urmau sfatul lui, se făceau îndată sănătoşi şi dădeau […]

Sfaturi duhovnicești
14

Adevărată rugăciune nu necesită nimic mai mult, decât dragoste faţă de Dumnezeu

Un tânăr monah de la Sfântul Munte a venit odată la Părintele să-l înveţe tehnica rugăciunii: – Părinte, spuneţi-mi ceva despre rugăciune, cum trebuie făcută corect, în ce fel? Unii ne sfătuiesc să ne ţinem respiraţia, alţii, să şedem pe un scaun, înclinând puţin capul şi adunându-ne mintea. Vreau să-mi spuneţi şi sfinţia voastră cum […]

Sfaturi duhovnicești
66

Urât este la Domnul omul prost și mândru

În viața mea deși am fost prost și un urât, dar aveam oleacă de încredere în mine, adică mi se părea că pot și eu ceva, încă mai mult decât altul, și când mi se întâmpla vreo umilire mă mâniam. Odată părintele stareț a venit în biserică într-o duminică și eu cântam ”Iisuse, Fiul lui […]

Sfaturi duhovnicești
363

Preotul și țigara…de Părintele Partenie din Chios

Părintele Partenie s-a născut în 1815 în satul Dafnona din Insula Chios. Înca din copilărie a lucrat în comerț, călătorind adesea între Chios, Smirna si Constantinopol. După ce soția sa a trecut la cele veșnice, părintele Partenie a urcat pe vârful Muntelui Penthodus, cu binecuvantarea duhovnicului său, unde s-a nevoit lângă o biserică părăsită închinată […]

Sfaturi duhovnicești
447

Vino la Biserică!

Vino la Biserică! Însă nu veni cu inima plină de ură şi răzbunare, ci vino cu faţa senină, plină de dragoste, că Hristos de dragostea ta are atâta nevoie! Nu veni la Biserică cu gura plină de vorbe deşarte şi râs, că destui sunt cei ce râd acum de cuvintele şi Biserica Lui, destui sunt […]

Sfaturi duhovnicești
436

Ai fi vreun sfânt?

Un farmacist din oraşul Victoria se duce la Părintele Teofil – îi prieten şi cu mine farmacistul – şi-mi zice: „Părinte Ghelasie, no, dacă mă tot duc în fiecare duminică şi mă spovedesc, la un moment dat nu mai aveam ce să mai zic. Mă tot gândeam: Ce să mai zic? Ce să mai mărturisesc? […]

Sfaturi duhovnicești
29

O mare minune a Maicii Domnului cea Grabnic Ajutătoare

După ce-i murise soțul, o doamnă din Megara a fost înștiințată de Serviciul Fiscal să se prezinte la oficiul local pentru reglementarea unei mari datorii pe care soțul o făcuse prin firmele pe care le avea. S-a dus așadar la Fisc ca să afle despre ce sumă de bani este vorba și despre cum se […]

Sfaturi duhovnicești
833

Iată, începe să adie a post!

Iată, începe să adie a post! Trebuie să ne pregătim de întâmpinarea lui – şi nu doar de întâmpinare, ci mai ales pentru scopul în vederea căruia a fost rânduit Postul: pentru pocăinţă şi îndreptarea vieţii celei neîndreptate. Şi iată că auziţi cântarea umilicioasă: „uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă!” Uşile pocăinţei deschide-mi mie! – […]

Sfaturi duhovnicești
394

Să lăsați toată mândria înaintea uşilor bisericii

Nimeni nu se duce la doctor ca să se laude cu sănătatea, ci ca să descopere unde-i locul putred al sănătăţii sale. La fel, nimeni nu merge la duhovnic ca să se laude cu dreptatea sa, ci ca să descopere un cusur primejdios al dreptăţii sale. Când omul trece pragul doctorului, el lasă toată mândria […]