Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
9163

Cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus

Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este […]

Sfaturi duhovnicești
5414

„Nu mă mai pot înţelege cu nevasta”

Cum adică să nu ai nici un punct comun cu soția? Cu ce poţi dovedi că nu ai nici un punct comun? E un moft. Nu e o justificare. Adică pur şi simplu un bărbat îşi lasă nevasta şi copiii pentru că i s-a făcut dragă altă femeie. Dumneata o justifici pe aceasta. Consideri că […]

Sfaturi duhovnicești
5347

Credea că îngerii îi aprind lumânările, dar de fapt i le aprindeau dracii

Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobişnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeşnicele aflate pe Sfânta Masă. Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu […]

Societate
8563

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă. Astăzi creştinii au devenit atât de indiferenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne […]

Sfaturi duhovnicești
17

Dacă rânduiala Bisericii zice să nu-l pui pe pomelnic, păi nu-l pui!

O venit o femeie din Braşov şi mi-a zis: „Părinte, îs tot bolnavă!” „De cât timp eşti bolnavă?” „De vreo treizeci de ani.” „Umbli la biserică?” „Umblu!” „Te rogi?” „Mă rog!” „Te spovedeşti?” „Mă spovedesc, Părinte. În fiecare lună aproape mă spovedesc.” O femeie cuminte, no… „Faci parastase pentru cei morţi?” „Fac, Părinte, toate rânduielile. […]

Sfaturi duhovnicești
6644

Doamne, dacă vrei, poţi să îmi împlineşti ceva, doar pocnind din degete..

A-ţi dori foarte mult ceva de la Dumnezeu, şi a începe să te justifici în faţa Lui, că nu poţi face nimic: „Doamne, dar mă pui pe mine la cazne? Dacă vrei, poţi să îmi împlineşti ceva, doar pocnind din degete.. Sau fă ca magicianul, să dai din baghetă, şi să se împlinească! Dar să […]

Sfaturi duhovnicești
5757

Duminica Sfintei Cruci: biruinţă asupra morţii spirituale

Să te lepezi de tine ca de altul Cele spuse de Iisus par a cuprinde o singură idee. Dar ele cuprind, întîi – să se lepede de sine, apoi, în al doilea rînd –să îşi ia crucea şi al treilea – să Îmi urmeze Mie. Dar să vedem mai întîi ce înseamnă: a te lepăda […]

Sfaturi duhovnicești
18839

Femeile sunt acelea care ţin candela aprinsă

Dominarea, de câteva veacuri, a raţionalismului a produs o cultură centrată pe raportarea cerebrală, exterioară, seacă, uscată, lipsită de conţinut, şi la Dumnezeu, ca şi la omul de lângă noi, precum şi la omenirea întreagă. Femeile cad mai greu victime acestui risc. Rămân mai sufletiste, mai vii, se raportează la Dumnezeu şi la lumea înconjurătoare […]

Sfaturi duhovnicești
173

Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat?

Răspunsul la această întrebare îl vei găsi în orice îndreptar de spovedanie, cred însă că nu pe cel tămăduitor. Sunt sigur că tocmai pentru asta cauţi un răspuns, un alt răspuns decât cel pe care nu mă îndoiesc că îl ştii deja, dar care, în starea în care eşti, nu-ţi este de niciun folos. De […]