Sfaturi duhovnicești
277

Ne numim creştini, dar ducem crucea târâş şi am fi buni bucuroşi să scăpăm de ea

Deosebirea, marea deosebire între noi şi Iisus, e că Iisus nu avea vină, pe când noi toţi avem vină. Şi iarăși, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apărat de ea, n-a stricat nevinovăţia Sa, n-a ameninţat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci s-a purtat blând, ca Mielul lui […]

Sfaturi duhovnicești
200

În tot ceea ce facem să adăugăm o fărâmă de iubire

Este adevărat că prin darul desăvârşit al lui Dumnezeu, întreaga viaţă a Fiului Său, adică judecata care a avut loc în viaţa Fiului Său, ar trebui să se repete în propria noastră viaţă. Dar chiar dacă primim de la Dumnezeu numai un mic dar, întrebuinţându-l cu înţelepciune, acesta ne va uni cu Trupul Bisericii şi cu Capul […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
109

Părintele Constantin Necula: Copilăria nu se termină niciodată. Frumuseţea vieţii e că poartă toate vârstele

Preotul Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie de la Sibiu, spune, într-o scrisoare adresată copiilor români, apărută recent în cartea „Lăsaţi Copiii să râdă – 100 de scriitori români pentru Copilărie”, că vârstele merg cu noi toată viaţa şi copilăria nu se termină niciodată, el sfătuindu-i pe copii şi să nu se teamă să […]

Sfaturi duhovnicești
150

Cum alungăm gândurile rele?

Pe lângă dispreţuirea şi respingerea gândurilor, este necesară alungarea lor, care nu se poate face decât prin rugăciune. Sfântul Grigorie Sinaitul a scris un capitol întreg, intitulat „Despre alungarea gândurilor”, în care citim: „Nici un începător nu poate alunga vreodată vreun gând, dacă nu-l alungă Dumnezeu. Căci numai cei puternici pot război şi alunga gândurile; […]

Sfaturi duhovnicești
5334

Orice vi s-ar întâmpla, Prietenul vostru vă doreşte binele

Când sunteţi bruscat, nu răspundeţi, nu mişcaţi, ci întrebaţi-vă dacă nu cumva aţi meritat reproşul făcut. Dacă este justificat, mulţumiţi-i celui ce vă ceartă. Dacă este nejustificat, schimbaţi vorba, fără acreală. Reţinerea voastră va avea un efect neaşteptat. Dacă vă este greu să vă abţineţi, amintiţi-vă de suferinţa lui Hristos, de agonia şi răstignirea Lui […]

Sfaturi duhovnicești
378

Dacă strigi la Dumnezeu, te ajută, dacă nu strigi, nu

Dumnezeu i-a dat omului un mare dar. Este liber să aleagă: dacă vrea, intră în Rai, dacă nu vrea, nu. Dumnezeu nu-l bagă cu forţa. Dacă strigi la Dumnezeu, te ajută, dacă nu strigi, nu. Trebuie să cerem mereu, în fiecare clipă, ajutorul Lui, mila Lui, ca să ne smerim. Dumnezeu continuu ne strigă: „Veniţi […]

Sfaturi duhovnicești
286

„Nu am nimic să mărturisesc, nu simt nimic!”

Unii creştini nu înţeleg nimic, ca şi cum nu s-ar fi spovedit niciodată, ca şi cum ar fi orbi! Dacă pentru un lucru mărunt, propriul eu se manifestă aşa, ce haos este înlăuntrul lor, ce întuneric, ce trufie, ce voie egoistă! Să spunem că ai greşit şi te întrebi: „De ce am făcut aceasta?”. Sau […]

Sfaturi duhovnicești
340

Să cultivăm florile virtuților în inimile noastre!

Cu ani în urmă, un monah mi-a spus: „Simt că întreaga mea viață este un pumn în stomacul lui Dumnezeu, iar Acela o răsfață și o mângâie”. Își urâse orice faptă potrivnică lui Dumnezeu din viața lui. Păcatul nu-l mai ademenea. Nu mai era același om ce fusese înainte. Ajunsese că nu-și mai putea recunoaște […]

Sfaturi duhovnicești
351

Cum ar trebui să ne cerem iertare…

  Cunosc o femeie care merge la biserică, se roagă, ține post și cu toate acestea este foarte greu să vorbești cu ea, fiindcă se enervează. De ce au unii oameni o astfel de stare? De obicei, aceasta este starea omului gol în interior, care nu e pătruns de duhul lui Hristos, ci de duhul […]