Interviuri
2846

Ion Valer Xenofontov – omul consacrat științei

Praznicul Întâmpinării Domnului a coincis cu un frumos popas aniversar în viața istoricului Ion Valer Xenofontov. L-am descoperit ca pe o fire enciclopedică, de altfel pe atunci coordona mai multe activități în cadrul Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Științe a Moldovei. Un om profund, meditativ și cumpătat în același timp, fiind pasionat de […]

Interviuri
2559

PS Ioan, Episcop de Soroca: Cum să îi aducem ,,pe prispa bisericii’’ pe cei ,,căldicei’’

Conform recensămintelor, sondajelor, în Moldova, peste 90 % de cetățeni se declară a fi ortodocși, când este vorba de creștini-practicanți cifrele se arată mai mici. Cum să-i ajutăm pe acești oameni să înțeleagă că Sfintel Taine trebuie onorate, că doar Botezul nu ne oferă șansa mântuirii ? Adevărat, în sondaje de opinie, poporul nostru se declară […]

Interviuri
3237

Arhim. Augustin (Zaboroşciuc): Dumnezeu nu trebuie să fie un personaj întâmplător în viața noastră, ci o împlinire, un sens și o slujire

Am discuat cu părintele Augustin despre acea slujire neînțeleasă uneori de oameni, care i-a permis să-L descopere pe Dumnezeu şi pe sine, pentru ca să-şi dedice viaţa artei adevărate a acestei vieţi, ARTEI DE A DEVENI OM … – Părinte arhimandrit, unde v-ați născut și ce vă amintiți din anii copilăriei? M-am născut la Elisaveta, Bălti. […]

Interviuri
Oamenii Bisericii
Societate
2787

Sfaturile și învățămintele duhovnicești ale preotului Ion Bacal

Dorinţa de îmbogățire a tinerilor din ziua de azi îi provoacă pe mulți la fapte necugetate, îndepărtându-i astfel de religie şi de Domnul. Mai multe despre acest subiect ne spune preotul Ion Bacal, un tânăr și bun familist care a ales calea Domnului. – Părinte, cum începe o zi din viața Dvs.? Și cum ar […]

Interviuri
2458

Profesorul Mihai Zabulica: ,,Dumnezeu ne dă la toți, numai că nu ne pune în traistă”

  Recent profesorul universitar Mihai Zabulica a marcat un onorabil popas aniversar – șapte decenii de viață. Cu acest frumos și deosebit prilej am realizat un interviu care sunt reflectate trăirile  acestui vrednic om vizavi de cele duhovnicești. -Cine va semănat germenele credinței? –Rădăcinile mele se trag dintr-un neam credincios. Astfel, părinții au fost cei […]

Interviuri
3847

Maică, ce înseamnă să fii monah?

Sunt unii oameni care în tinereţe au cochetat cu ideea de a se face monah, alţii care şi-au pus întrebări asupra sensului vieţii, iar cei mai puţini dintre aceştia au încercat să înţeleagă de ce unii tineri aleg calea monahală. De această ispitire am fost lovit şi eu la vârsta de 18 ani, la terminarea […]

Sfaturi duhovnicești
3612

Interviu cu pr. Macarie Simonopetritul despre Spovedanie

Preacuvioase părinte Macarie! Pornind de la Tradiţia Bisericii, pe care o cunoașteți foarte bine şi de la propria experiență, aş vrea să ne împărtășiți câteva gânduri despre unele aspecte practice legate de Taina Spovedaniei. Întâi de toate aş vrea să ne spuneți ce este Spovedania şi dacă este obligatoriu ca ea să fie făcută înainte […]

Sfaturi duhovnicești
4469

„Nu ma mai intereseaza ce vreau eu sa fac cu mine. Fa Tu ce vrei cu mine!”

Duminică dimineaţa la ora şase, în Buzău miroase a covrigi. Puţină lume pe străzi. De pe podul Mărăcineni, virez la stânga şi mă îndrept spre comuna Bisoca. Se mai spune că Bisoca este un fel de rai, de un verde special. Chiar aşa este! După 70 de kilometri de mers prin satele buzoiene m-am convins. […]