Sfaturi duhovnicești
49

Aveți grijă cum trăiți, ca să vă ierte și Dumnezeu

Un ministru a chemat un preot să îi facă sfestanie. Preotul a venit, a făcut slujba, după care a fost invitat să sfintească masa pregătită pentru această ocazie. Desi era vineri, pe masă erau cărnuri si alte mâncăruri de dulce. – Să mă iertati, a spus părintele, dar fiind zi de post, nu pot binecuvânta […]

Educația creștină
8423

O lecţie de viaţă…

Se spune că odată, doi buni prieteni şi-au stricat prietenia doar pentru că unul dintre ei nu a avut grijă de maşina celuilalt. Se pare că o luase cu împrumut ca să-şi rezolve o problemă şi dintr-o mică neatenţie a lovit-o de un stâlp. În momentul în care acesta îi duse maşina prietenului său, cu […]

Sfaturi duhovnicești
9837

Milostenia făcută cu mândrie

Când Părintele Arsenie era la Mănăstirea Sâmbăta, o credincioasă, Chivuca din Săsciori, facea multă milostenie la mănăstire. Ducea mereu lapte, ouă, păsări, faină, mălai, fasole, ceapă, cartofi… Ani şi ani de zile ea aducea tot felul de lucruri la mănăstire. Însă, în timp ce ea făcea milostenie la mănăstire, tot mustra femeile care veneau de […]

Educația creștină
7608

Omul în faţa lui Dumnezeu. Icoana

Acest film relatează despre icoane, sfintele chipuri pe care creștinii le numesc ferestre către veșnicie. Ce este o icoană? Cine a pictat prima icoană? Cum arăta Iisus Hristos în realitate? Cum a apărut chipul lui Hristos pe giulgiul de la Torino? Și care a fost rolul icoanelor Maicii Domnului.

Educația creștină
11813

Păcatele ascunse la spovedanie

A mărturisi, a spovedi păcatele, este o virtute, o biruință a omului împotriva eu-lui său, împotriva mândriei care este de la diavolul; este una din marile virtuți ale faptelor bune. În clipa când ai primit iertare sub epitrahil de la preot, păcatele spuse cu căință, cu lacrimi, se șterg din catastifele demonilor. Dacă nu spui […]

Educația creștină
13773

O frumoasă istorioară despre puterea rugăciunii către Maica Domnului

Îți plac istorioarele duhovnicești! O să-ți citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarășul meu de drum. Se numește „Agapia” sau „Mântuirea păcătoșilor”. În ea se află descrise multe întâmplări minunate. O scoase din buzunar și începu să citească o prea frumoasă istorioară, despre un oarecare om […]

Sfaturi duhovnicești
13692

Maica Nina Krighina: De ce în familie un copil este cuminte, iar altul nu

Starea în care se află părinții în momentul concepției copilului, are o mare însemnătate asupra faptului cum va fi copilul. Unii și aceeași părinți se aflau în stări diferite când au fost concepuți copiii. Această stare duhovnicească a părinților va și influența unele trăsături duhovnicești ale acestui copil.

Educația creștină
6968

Arată-mi mâinile!

Un tânăr a mers la un interviu de angajare într-o companie mare. El a trecut de primul interviu și a trebuit să se întâlnească cu directorul pentru etapa finală. Directorul a văzut CV-ul său excelent și l-a întrebat: – Ați primit vreodată bursă de la școală? Tânărul a răspuns „nu”. – Tatăl tău ți-a plătit […]

Educația creștină
13729

„Sfânta Xenia, ajută-mă să-mi găsesc jumătatea”

Prima minune care s-a întâmplat în viața mea prin mijlocirea Sfintei Xenia, a fost chiar primul meu pelerinaj la cimitirul Smolensk. Eu locuiesc într-o suburbie a orașului Sankt-Petersburg și regiunea insulei Vasilievski nu îmi este cunoscută. Am mers împreună cu sora, închipuindu-ne doar aproximativ cum anume vom ajunge la cimitirul Smolensk. În acea zi tramvaiul […]

Sfaturi duhovnicești
458

Pr. Constantin Necula: Vă rog să învăţaţi să vă simţiţi copiii

Nu există sfaturi la educație, există ce simțiți voi. Vă rog să învăţaţi să vă simţiţi copiii. Cât ar fi de mici, eu au ceva de zis. Chiar dacă vă chinuie noaptea, bine vă face, e cel mai bun manual de priveghere…Natural, cât mai apropiat de Dumnezeu.