Cât este de urâtă lenevirea înaintea lui Dumnezeu!

357

Din pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa este însuşi Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant — atât cât primise — răspunde: „Doamne, te-am ştiut om aspru, care seceri unde nu ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Mt. 25, 26). Şi, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce are i se va lua”.

Rezultă că lui Dumnezeu nu i se pot aplica simplistele idei pe care ni le făurim noi, oamenii, despre dreptate şi că relaţiile noastre cu Dumnezeu nu se întemeiază pe un do ut des contabil, în care noi să fim întotdeauna creditori şi beneficiari pasivi.

Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative. Atitudinea de: „parcă ce rău am făcut eu!”, „eu n-am făcut rău nimănui!”, „fac şi eu ce pot!”, „dacă nu pot mai mult!” este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.

Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău„, „Ia-ţi cruceata”, „Vino după mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.

Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext (și nici măcar în dreptate: smochinul).

Dar Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o reţin fleacurile, se osteneşte în zadar şi pierde măsura, se agită. Domnul ne cheamă la treburi serioase: moartea e pe noi, şi noi, cu ţigara în pat (ca Oblomov) ori ne spetim pentru nişte blide ca şi cum ar fi esenţe (ca Marta)!”

 

Din Părintele Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 45-46

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
151

Dacă dorești să vezi rezultatele rugăciunii, înseamnă că te îndoiești de ele

– Dacă cineva va aștepta să vadă rezultatul rugăciunii sale, el nicicând nu le va vedea, pentru că însăși începutul rugăciunii – este greșit. Eu nu mă rog pentru a vedea un anume rod sau rezultat. Mă rog să-mi fie iertare păcatele, mă rog pentru ca Dumnezeu să mă miluiască. Dumnezeu ne dă Trupul și […]

Articole postate de același autor
7570

Bucuria în Dumnezeu

 Bucuria în Dumnezeu nu este râsul, cântatul, dansatul, chefuitul, petrecerile, chiotele. Bucu­ria în Dumnezeu este o stare lăuntrică. „Este tresărirea sufletului”, spune Sfântul Vasile cel Mare (P.G. 31, 225 B). Bucuria în Dumnezeu este satisfacţia interioară, dulceaţa sufletului, blân­deţea, liniştea, cucernicia şi bucuria mulţumitoare şi uitarea celor urâte şi toate acestea la un loc. Este, după Sfântul […]