Cât de importantă este credinţa în Dumnezeu

912

Un boier avea un singur fiu, pe care voia să-l însoare cu o fată săracă, însă evlavioasă. Tânărul însă căuta să scape de dorinţa tatălui său, scuzându-se că nu este încă în stare să câştige cât îi trebuie unei femei. Nu peste mult a venit o slugă şi i-a cerut voie să se căsătorească cu o fată care se afla în serviciul boierului. Acesta l-a întrebat:

– Bine omule, ai tu atâţia bani adunaţi ca să poţi ţine o soţie?

Sluga i-a răspuns:

– Eu am două mii de lei şi fata vreo trei mii de lei.

– Dragul meu, zise boierul, eu cunosc un om care are de o sută ori mai mult şi totuşi zice că nu poate să-şi susţină nevasta.

– Boierule, îi răspunse sluga, tânărul acela desigur că nu a fost niciodată la biserică, şi nu a auzit niciodată că Dumnezeu nu lasă pe ai săi să sufere, dacă ei muncesc şi se încred în El.

Atunci boierul s-a întors spre fiul său care stătea ruşinat şi i-a zis:

– Câţi bani am cheltuit cu educaţia ta, multe ai învăţat, dar ceea ce este mai de folos îţi lipseşte: credinţa în Dumnezeu, aceasta nu ai învăţat-o. Aici eşti întrecut de sluga mea.

Din Grigore Comsa, O mie de pilde pentru viata crestina


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
4584

Am un proces foarte greu şi mă tem tare mult de judecată…

Câţiva oameni, ca să râdă de un creştin care tocmai ieşea de la biserică, i-au spus: – Măi Vasile, dar bun stomac trebuie să ai, de poţi să înghiţi atâtea slujbe şi atâtea rugăciuni… Însă el, fără să se supere, le-a spus: – Dragii mei, eu am un proces foarte greu şi mă tem tare […]

Articole postate de același autor
158

Credea că îngerii îi aprind lumânările, dar de fapt i le aprindeau dracii

Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobişnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeşnicele aflate pe Sfânta Masă. Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu […]