Cu ochii în soare, cu fețele trase,
Prin geamuri crăpate lumină strecoară
Sărmanele, tristele, vechile case,
Își macină veacul în mijloc de țară...
Cu prispe lăsate, cu brâiele șterse,
Și treptele arse de doruri în soare,
Culeg asfințitul din zile alese
Și-adună balade cu flori de cicoare.
Cu frunți necăjite, brăzdate de riduri,
Sorb lacrimi de ploaie obrajii de lut,
Iar varul cel vrednic se șterge din gânduri,
Și pleaca cu apa departe-n trecut...
Cu porți aplecate, de stâlpi rezemate,
Legate în lanțuri deja-mbătrânite,
Petrec anotimpul în singurătate,
Cu lacăte vechi, de rugină smerite...
Cu drag, uneori mai primesc mângâiere
Când viața renaște în cuiburi din streșini...
Doar ele nu uită, se-ntorc... rândunele,
Acasă-n ograda cu ramuri de cetini...
Diana Sava Daranuța
29.06.2017
