Carte religioasă la Penitenciarul Nr. 4 din Cricova

1431

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, două sectoare sinodale: Activitate Pastorală în Instituțiile Penitenciare și Activitate Pastorală pentru Tineret, au organizat colectarea și transmiterea a peste 200 de cărți pentru Penitenciarul Nr 4 din or. Cricova.

La eveniment au fost prezenți președinții sectoarelor sinoadale Prot. Nicolae Andrieș și Prot. Octavian Moșin, care au fost întâmpinați în paraclisul instituției de către preotul capela Rodion Grosu.

Oaspeții au avut posibilitatea să dialogheze cu un grup de deținuți, încurajându-i pentru o viață în duhul credinței, nădejdii și dragostei creștine. Cei prezenți au mulțumit pentru hrana duhovnicească oferită prin aceste cărți, apreciind activitatea preotului capelan, care săptămânal desfășoară ore de catehizare și îi sprijină pe deținuții aflați în diverse dificultăți.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare casă”, prin care, cu susținerea Asociației Ortodoxe ”Sf. Filaret cel Milostiv” din Iași, România, se vrea asigurarea cu carte religioasă a cât mai multor parohii și instituții în care lipsește cartea religioasă. Din partea Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Moldova penitenciarul va primi în dar două rafturi și mai multe cărți cu conținut ortodox în limba rusă, engleză și găgăuză.


Articole postate de același autor
4262

Cea mai fericită căsnicie din lume – cea în care soții se iubesc și se respectă

Dar şi în ceea ce vă priveşte, fiecare dintre voi să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia spre bărbat să se-nfioare” (Efeseni 5, 33). Nu se arată aici doar dragoste, ci şi respect. (…) Nu există lucru mai bun precum căsnicia şi conlucrarea de acest fel: respect din partea femeii, iubire din partea […]