Șovăiam mereu să primesc daruri, chiar şi din partea unor prieteni, pe care, astfel, îi supăram, fără să vreau. Părintele „văzu” această slăbiciune a mea, în spatele căreia, deşi „idealizată”, se ascundea mândria, şi vru să mă scape de ea. Eu nu-i vorbisem niciodată despre această problemă. Odată, îmi spuse brusc:
‒ Când ţi se oferă ceva din iubire, trebuie să primeşti.
Intervenţia Bătrânului, directă şi cu ţintă precisă, mi-a readus în minte nişte vorbe ce mă impresionaseră mult în adolescenţă: „Deşertăciune este tot ce iei din egoism, veşnicie ceea ce primeşti cu iubire, pentru a oferi bucuria reciprocităţii celui care îţi face darul din iubire”.
Un prieten de-ai mei, cu preocupări ascetice, se gândea să păstreze o mică parte a banilor săi pentru nevoile personale, iar restul să-l dea milostenie.
Şovăia, totuşi, pentru că ceea ce urma să păstreze pentru nevoile proprii era mult prea puţin. Îi mărturisi Părintelui acest gând, iar Bătrânul îi răspunse:
‒ Pentru ce te frămânţi cu asemenea lucruri, binecuvântatule? Ţine pentru tine câţi bani vrei şi îndreaptă-ţi întreaga strădanie spre a-L iubi mai mult pe Hristos, şi-atunci, toate problemele se vor rezolva de la sine.
Părintele Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 43-44
