Botez după gratii

2089

În preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, un deținut, aflat în custodia Penitenciarului nr. 13, Chișinău, a primit Botezul.

Serviciul divin a fost oficiat  în biserica „Sf. Ap. Andrei” din cadrul instituției sus-numite, de către protoiereul Maxim Melinti, președintele Sectorului Sinodal Activitatea Pastorală în Instituțiile Penitenciare.

După slujba, părintele a rostit un cuvânt de învățătură și a oferit nou-botezatului certificatul de botez și Biblia.

Botezul a fost precedat de o pregătire durabilă, prin care candidatul la botez a asistat de lecții de catehizare timp de 3 luni, organizate de către părintele capelan.

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Penitenciare,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2339

A fost sfințită Biserica Martirilor și Mărturisitorilor din Temnițele Comuniste de la Târgu Ocna, România

Biserica Martirilor și Mărturisitorilor din Temnițele Comuniste din incinta Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a fost sfințită sâmbătă, 14 mai 2022. Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări care au marcat 25 de ani de la înființarea acestei instituții, care și l-a ales ca ocrotitor spiritual pe Domnitorul Martir […]