Avertisment din partea unor mitropoliți greci: Islamizarea Greciei este în plină desfășurare

7758

Mai mulți mitropoliți greci au atras atenția, în cadrul unei conferințe desfășurate recent la Salonic (nord), asupra pericolului schimbării radicale a structurii etnice și religioase a Greciei ca urmare a numărului mare de imigranți musulmani care sosesc pe teritoriul acestei țări.

"Islamizarea Greciei este în plină desfășurare. Mii de imigranți au invadat țara noastră. Ei sunt musulmani. Ca rezultat, structura etnică și religioasă se va schimba într-un mod radical", a afirmat mitropolitul Ambrozie de Kalavrita, în cadrul conferinței intitulate generic 'Să rămânem creștini. Să rămânem greci!', relatează pravoslavie.ru.

Și mitropolitul Antim al Salonicului a avertizat asupra acestui pericol de modificare radicală a structurii naționale ca urmare a afluxului masiv de imigranți musulmani, calificând drept 'crimă' ceea ce se întâmplă în prezent în Grecia.

În cadrul aceleiași conferințe, fostul ministru al apărării Frangoulis Frangos și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu creșterea bruscă a numărului de musulmani în Grecia. ''Tendința de creștere a numărului celor sosiți ilegal în țara noastră este îngrijorătoare. Noi nu dorim să se schimbe structura etnică a țării. Noi vrem să rămânem greci'', a subliniat fostul ministru.

În context, el și-a manifestat îngrijorarea și față de actuala situație demografică din Grecia, precizând că în anul 2014 au fost înregistrate 114.000 de decese și numai 93.000 de nașteri, în timp ce 936.000 de cupluri elene nu au copii.

Nu este pentru prima dată când reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe a Greciei sau reprezentanți ai societății elene atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă imigrația musulmană pentru Grecia.

Mitropolitul Antim al Salonicului semnala încă din toamna anului trecut că imigrația necontrolată amenință însăși existența Greciei, țară cu puternică tradiție creștin-ortodoxă. ''Trebuie să ajutăm oamenii care sosesc la noi în țară, dar nu trebuie să ne pierdem identitatea națională și să dispărem ca popor. Dacă în țara noastră vor veni milioane de imigranți, aceasta va însemna sfârșitul nostru (ca popor)'', afirma la acea vreme ierarhul grec.

sursa agerpres.ro


Articole Asemănătoare
6635

Povestea unei foste rockerițe care a fost la un pas de sinucidere

Mărturia unei tinere smulsă din mrejele morții Maria Chirilescu are 21 de ani şi a crescut în satul Pângăraţi din judeţul Neamţ. La câţiva metri de casa ei se află o biserică ce poartă hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. La zece minute de mers pe jos se află Mănăstirea Pângăraţi. Din acest motiv, duhovnicul […]

Articole postate de același autor
5094

Sufăr, dar sunt fericit!

‘- Unde vă doare, Bunicuţule? -Peste tot. – Ce să fac, Părinte, ca sa găsesc bucurie în viaţă? – Să citeşti Sfintele Scripturi, să mergi la Biserică, să ai un duhovnic, să te împărtăşeşti, altfel spus să fii o bună creştină, şi, atunci, o să găseşti bucuria pe care o cauţi. Vezi că eu sufăr […]