Urmăresc pleiada slujitorilor care au trecut de 80 de ani, majoritatea au o ţinută aparte. Şi părintele Zosima Toia, deşi e doar la şase decenii de viaţă, păstrează duhul culturii, moralei şi spiritualităţii interbelice.
De când îl cunosc, m-am obişnuit să-i spun naşul, căci mereu mi-a fost un bun îndrumător în multe ale vieţii. Merg des prin parohia „Sf. Voievozi” din Durleşti, dar şi la Bisericuţa „Sf. Nicolae” din cimitirul nou al orăşelului, pe care a ridicat-o din talpă, să cunosc multă lume de bună-credinţă, oameni care mă trec cu toţii în rândul finilor părintelui. Am acceptat cu satisfacţie să fiu într-o legătură duhovnicească cu un om demn, profund şi smerit în ale sale.
Dacă vrei să afli din trecutul Bisericii, e suficient să vorbeşti cu părintele Zosima Toia. Am impresia că este o enciclopedie vie a Chişinăului. Cunoaşte date, evenimente, personalităţi, pe toate obişnuind să le descrie în cele mai mici detalii.
Pentru că în a doua jumătate a secolului trecut erau acceptaţi doar preoţii de „trebuinţe”, puţini slujitori din generaţia părintelui Zosima au deprins scrisul. Părintele însă a scos de sub tipar numeroase cărţi. Şi astăzi scrie. E un împătimit cercetător al istoriei Bisericii din acest spaţiu, un mare admirator al oamenilor care s-au consacrat slujirii şi au avut de pătimit sub sovietici. Păstrează o impunătoare bibliotecă, colecţie unică pentru patrimoniul bisericesc.
Se zice că e greu să fii simplu, iată că părintelui îi reuşeşte să lase impresia unui preot de la ţară, dar, totodată, e suficient să intri cu el la vorbă, şi îl descoperi deosebit de profund şi rafinat.
Este un discipol fidel al regretatului părinte Hrisostom (Ioan Sochircă) din zona Şoldăneştilor, de la care a deprins hărnicia şi jertfelnicia în ogorul Domnului.
Modelul vieţii personale şi felul cum îi este familia te conving că părintele a găsit răspunsul la cele mai vitale întrebări ale existenţei: „de ce?” şi „pentru ce?” am venit în această lume.
Are atâţia fii duhovniceşti, iar cei care îl cunosc îl consideră o piatră preţioasă în calea vieţii lor.
A ştiut să-şi îndrume nu doar enoriaşii, ci și să facă astfel ca şi familia să-i fie model în slujba Domnului. Preoteasa Emilia mereu i-a fost sprijin şi ajutor, feciorii Serghei şi Adrian i-au urmat calea preoţiei, iar fiica Laurenţia e diaconiţă şi dirijor de cor.
Ce să mai vrei după atâtea împliniri. Nimic mai mult: linişte lăuntrică, sănătate şi înţelepciune, să nu apucăm pe căi străine. Acestea i le dorim dragului părinte Zosima la popas aniversar.
Avem nevoie de preoţi de vocaţie, de îndrumători chemaţi şi cu viaţă plină de dăruire pentru turma încredinţată. „Inima preotului este o inimă deosebită, care trebuie să strălucească mereu de credinţa în Iisus Hristos. Inima preotului trebuie să ardă ca un foc, să strălucească de la lumina Evangheliei, de la iubirea crucii lui Iisus Hristos.”, ne spune Sf. Luca al Crimeei.
Aşa îl simt şi pe dragul nostru părinte Zosima, cum trăieşte zi de zi alături de Hristos Cel Înviat!
Preot Octavian MOŞIN
