Sfaturi duhovnicești
1789

Rugăciunea, nesfârşită acţiune şi mod de viaţă altruist

Rugăciunea, respiraţia spirituală a Bisericii şi a sufletului, după cum o numeşte Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a fost şi va fi pentru credincioşi aducătoare de mângâiere şi de pace şi generatoare de bucurie în unire cu Sfânta Treime, izvorul bucuriei şi al vieţii veşnice, dar şi cu Biserica lui Hristos din toate timpurile şi din […]

Citate ortodoxe
3176

Pentru ce îngăduie Dumnezeu să vină pedeapsa asupra oamenilor?

Pentru ce îngăduie Dumnezeu să vină pedeapsa asupra oamenilor? Pentru a-i feri pe oameni de pierzanie aşa cum şi tatăl îşi bate fiul care a luat-o pe o cale greşită, ca să-l păzească la vreme de pierzania ce aşteaptă la capătul acesteia. Pentru ce a îngăduit Dumnezeu să se abată asupra lumii acea nenorocire a […]

Ştiri interne
1709

În a doua Duminică a Postului Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului”

În a doua Duminică din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova i-au coliturghisit Protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Eclesiarh al Catedralei și slujitorii sfântului lăcaș. Minunea vindecării Slăbănogului din Evanghelia de […]

Ştiri interne
1809

Duminica a doua din Postul Mare la Catedrala arhierească din Soroca

Duminică, 20 martie 2022, a doua din Postul Mare, numită și a Sfântului Ierarh Grigore Palama, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, PS Ioan a reliefat pe larg […]

Ştiri interne
1557

Duminica a doua din Sfântul și Marele Post, cinstită la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

Pe 20  martie 2022, în a doua Duminică din Postul Mare, numită Duminica Sfântului Ierarh Grigore Palama, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În dimineața zilei Înaltpreasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi credincioșii prezenți. În timpul Sfintei Liturghii,  Ierarhul dimpreună cu slujitorii și credincioșii prezenți au […]

Ştiri interne
1591

În cea de-a doua Duminică a Postului Mare – a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala ”Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni

Duminica a doua a Sfîntului și Marelui Post se numește și Duminica Sfîntului Grigorie Palama, încă din anul 1368, cînd a fost canonizat Sfîntul Ierarh. A fost unul din cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El învăța pe toți adevărul că sfinții mult-rugători și smeriți, cînd Dumnezeu voiește, pot vedea încă din viața aceasta […]

Sfaturi duhovnicești
3

Înarmați-vă cu arma ce se numește iubire

Există vreun medicament pentru oameni și pentru neamuri împotriva fricii? Există, la Doctorul Suprem. Doctorul Suprem a scris rețeta cu acest medicament și-n Vechiul, și-n Noul Testament. Această rețetă este: Împliniți toate poruncile Mele și toate judecățile Mele; păziți-le și le împliniți și veți trăi liniștiți pe pământ (Leviticul 25, 18). Așa a vorbit Doctorul […]

Ştiri interne
1829

Sfânta Liturghie în Sâmbăta a II-a din Postul Mare, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

În a doua Sâmbătă din Postul Mare, Preasfințitul Ioan, Episcop al Sorocii, Vicar mitropolitan a liturghisit la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. La slujbă au participat mai mulţi credincioşi, care au adus şi prinoasele cuvenite pentru pomenirea celor mutaţi la cele veşnice. Sâmbetele Postului, sunt rânduite pomenirii celor răposați, cu excepţia primei […]

Ştiri interne
1541

Sîmbăta săptămînii a II-a din Postul Mare, a pomenirii morților, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În Sîmbăta săptămînii a II-a Postului Mare, a pomenirii celor răposați, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori şi în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Ioan Gură de Aur la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei. Pomenirea generală a morților din […]

Știri externe
1671

Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary: ”Este inadmisibilă folosirea bisericilor ca ținte militare!”

Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary a cerut tuturor celor responsabili să nu mai bombardeze bisericile ortodoxe. Adresarea coordonatorului administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitului Antonie (Pakanici) cu privire la consecințele războiului din Ucraina pentru Biserica Ortodoxă Ucrainenă  a fost publicată în data de 16 martie 2022 pe portalul „Viața Ortodoxă”. Dragi frați și surori! De trei săptămâni […]