Ştiri interne
1012

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Saharna de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de la Tihvin

Sâmbătă, 9 iulie 2022, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului de la Tihvin, Mănăstirea „Sfânta Treime” Saharna a găzduit un serviciu divin oficiat de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir și un numeros sobor preoțesc. În dimineața zilei, cu deosebită dragoste fiască, obștea călugărească în frunte cu părintele Arhimandrit Adrian (Baciu), […]

Ştiri interne
823

Slujire arhierească și Taina Hirotoniei în parohia „Sf. M. Mc Gheorghe” din s. Dahnovici, r. Hîncești

Sîmbătă, 9 iulie, 2022, Înalpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a slujit în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe”, din s. Dahnovici, r. Hîncești. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopopul Bisericilor din Raionul Hîncești, de preotul Augustin GANGAN, cel care a fost până în prezent parohul bisericii menționate, de soborul de preoți și credincioșii prezenți. Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. […]

Ştiri interne
745

Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Strălucit-ai Fecioară a lui Dumnezeu, din aurora dreptății, Soarele cel adevărat, luminând pe toți cu înțelepciune de la Dumnezeu Fiul tău și aducând la cunoștința adevărului pe cei ce cu credință cântă ție: Bucură-te bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ. (din Icosul 6) Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și […]

Ştiri interne
701

ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitană pe Dl Academician Gheorghe DUCA și Directorul liceului „Alexandr Pușkin” din Chișinău, Dna Oxana ABRAMOVA

În dimineața zilei de vineri, 8 iulie 2022, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitană pe Dl Academician Gheorghe DUCA și Directorul liceului „Alexandr Pușkin” din Chișinău, Dna Oxana ABRAMOVA. În cadrul audienței, Mitropolitul a mulțumit cordial interlocutorilor săi pentru activitatea rodnică și sârguincioasă întru susținerea valorilor moral-creștine în societate și pentru spirijinul acordat […]

Ştiri interne
865

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Treime” din s. Maramonovca, r. Drochia

În ziua de prăznuire a Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înainte-Mergătorul Domnului, joi, 7 iulie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova în parohia „Sfânta Treime” din s. Maramonovca, r. Drochia sfințind Sfânta Masă a acestei Biserici. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat […]

Ştiri interne
799

Sfânta și dumnezeiasca Liturghie de Nașterea Sfântului Prorooc Ioan Botezătorul la Catedrala episcopală din Soroca

În ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului Prorooc Ioan Botezătorul, joi, 7 iulie 2022, Preasfințitul Ioan de Soroca, Episcop vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din or. Soroca împreună cu preoții slujitori. Preasfinția Sa a vorbit enoriașilor prezenți despre Sf. Prooroc Ioan Botezătorul care este cel mai mare […]

Ştiri interne
1017

PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit de Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

„Grijile pământeşti nu le-ai cunoscut şi cu cereştile nădejdi te-ai îmbogăţit, petrecând pe pământ viaţa ca un înger, preafericite…” De Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. […]

Ştiri interne
1811

Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sărbătorită liturgic la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Joi 7 iulie, 2022, de sărbătoarea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire, dar și pentru ploaia îmbelșugată și liniștită […]

Sfaturi duhovnicești
28

Sfântul Sofronie: ”Harul lui Dumne­zeu vine în sufletul care este îndurerat, îl mângâie şi îl întăreşte”

După învăţătura revelată a Bisericii, Dumnezeu este esenţă, natură şi lu­crare, şi dacă natura Sa, firea, substanţa, este de nepătruns omului, lucrarea Sa este posibil să fie simţită, înţeleasă. Lucrarea lui Dumnezeu, precum învaţă Sfântul Grigorie Palama, este dătătoare de viaţă, înţelepţitoare, îndumnezei­toare, astfel toată natura, toată zidirea participă în mod corespunzător stării ei la lucrările […]

Ştiri interne
938

În Duminica a III-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Chișinău

„Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33) În Duminica a III-a după Cincizecime, 3 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Concluzia Evangheliei de astăzi […]