Pilde ortodoxe
369

Aşa nu mai vreau să trăiesc!

Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi după ce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestit cum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis: Părinte, […]

Sfaturi duhovnicești
123

“Doamne, miluieşte-ne!”

Cu puţin timp înainte de cutremurul din 1977, Părintele Arsenie ne-a spus o istorioară: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l ţinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în altă parte, pentru nişte probleme. Ucenicul, ramânând singur, s-a gândit să meargă la o mănăstire, ca să vadă cum trăiesc călugării. Ajungând acolo, i-a plăcut […]

Societate
5408

Cum e să ai o familie cu 16 copii ce au vârste cuprinse între 2 și 26 de ani (Video)

Dacă în fragedă tinerețe zicea că nu va deveni mamă niciodată, odată ajunsă la maturitate, o australiancă pe nume Jeni Bonell a adus pe lume tocmai 16 copii, dând naștere asfel celei mai numeroase familii din Australia. Viața australiencei Jeni Bonell s-a schimbat atunci când l-a întâlnit pe Ray – viiorul său soț, care provenea și […]

Pilde ortodoxe
14364

De ce m-ai lipsit de partea mea?

Un scriitor în vizită la Sfântul Mormânt a cunoscut un călugăr de acolo. Acesta, referindu-se la părinţii săi, i-a spus următoarele: „Tatăl meu era sărac dar foarte evlavios şi când se săvârşea Liturghia îl aştepta pe preot la poarta bisericii. în schimb mama nu era credincioasă şi rar dădea pe la biserică. Duminica prefera să […]

Sfaturi duhovnicești
257

„- Ce faci părinte? – Cad şi mă ridic!…”

„Domnul îl iubeşte mult pe păcătosul care se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său zicându-i: Unde ai fost până acum copilul Meu? De multă vreme te aştept!”(Sfântul Siluan Athonitul) Dumnezeu întotdeauna ne numără ridicările şi nu căderile. Niciodată nu o să ne întrebe Doamne de ce am căzut; fiindcă ştie, înţelege, simte, […]

Provocările vremii
6234

4 lucruri care îți rănesc soția şi îți distrug căsnicia

Patru căi prin care soţii își pot răni soțiile şi să-și omoare căsniciile. 1. Pornografia Probabil că nu există un mod mai sigur prin care să-ți faci soţia să se simtă trădată şi folosită, decât făcându-ţi un obicei din pornografie. Desigur, adulterul implică toate aceste lucruri, dar pornografia este, de asemenea, adulter. Pornografia este otravă. […]

Provocările vremii
Familia
7147

Când dragostea pleacă, pleacă şi Dumnezeu

Ce face amiralul când vede valurile spumegând? Dacă începe să se lupte cu valurile, făcând pe viteazul, va distruge corabia. Ce face cel cu experienţă? Opreşte motorul şi lasă corabia să meargă după cum o duc valurile. Şi, când marea se linişteşte, porneşte încet motorul şi astfel salvează şi corabia şi echipajul. De aceea e […]

Ştiri interne
2841

Sfânta Liturghie în Duminica a XIII-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi

,,Iar pe noi toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea aceluiaşi Sfânt Duh” PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat în Duminica a XIII-a după Cincizecime și a cinstirii Sfinților Părinți ai Proorocului Ioan Botezătorul, Drepții Zaharia și Elisabeta, Sfânta şi […]

Ştiri interne
2639

Seri duhovnicești la Biserica USM: Maica Domnului în viaţa unui tânăr ortodox

Maica Domnului în viaţa unui tânăr ortodox” este tema conferinței zilei de miercuri, 21 septembrie 2016, ora 19.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. La data de 21 septembrie prăznuim Naşterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a noului an bisericesc. Dacă pe pământ ea a fost Maica lui Hristos, în cer ea este Maica noastră „grabnic […]