Sfaturi duhovnicești
637

Fericit este omul care are nădejde în Dumnezeu

Fericit este omul care are o nădejde vie în Dumnezeu; acesta Îi arată credinţă, încredere, slavă şi cinste. Dumnezeu se simte atunci obligat să-l aibă în grija Sa, şi acum se aplică cuvintele Sfintei Evanghelii: „Fie ţie după cum ai crezut” (Matei 8, 13). Dar, din păcate, ispite vin asupra noastră, aducând cu ele o […]

Ştiri interne
2152

Simpozionul Internaţional „Memorie istorică şi spiritualitate românească”, ediţia a XX-a

În perioada 25-30 octombrie anul curent, la Iaşi a avut loc a XX-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Memorie Istorică şi spiritualitate românească”, organizat de către Despărţământul Astra „Mihail Kogălniceanu” Iaşi în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În prima zi a Simpozionului au avut loc prezentările lucrărilor ştiinţifice în sala Centrului Eparhial din Iaşi unde […]

Ştiri interne
Ştiri interne
2341

La împlinirea a 135 ani de existenţă, biserica “Minunea Arhanghelului Mihail” din Sărătenii-Vechi a fost resfințită

Marți, 31 octombrie 2017, în ziua pomenirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat cu mult drag de către creştinii din s. Sărătenii-Vechi, Teleneşti în frunte cu părintele Paroh Prot. mitr. Marian Boldescu, pentru a săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica din localitate. Slujba a […]

Ştiri interne
2382

CMC a decis! În spatele Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” urmează să fie construită o casă parohială

Consilierii municipali au votat astăzi pentru un proiect de decizie, care prevede construcția unei case parohiale în spatele Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău. Clădirea va avea o suprafață de peste 680 de metri pătrați și o înălțime de mai bine de șase metri. Potrivit consilierilor, costrucția este predestinată preoților, dar și angajaților bisericii pentru […]

Ştiri interne
432

Festivalul Familiei la Terebna, r. Edineț

Duminică, 29 octombrie 2017, în localitatea Terebna din raionul Edinet a avut loc în premieră pentru localitate un eveniment atât de interes local, cât și regional. Biserica Ortodoxă din localitate (păstorită cu multă responsabilitate și râvnă de către prot. Valentin Croitor) închinată Sfântului Părinte Ierarh Nicolae, în parteneriat cu „Moldovan Christian Aid” și cu voluntarii […]

Poezie creştină
5538

Poem pentru prieteni

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău. Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine. Nu pot să te opresc să nu […]

Sfaturi duhovnicești
5

Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc…

Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul spune: […]

Știri externe
5680

Ce scrie presa internațională despre vizita Patriarhului Kirill la București

Presa internațională scrie despre vizita Patriarhului Kirill la București, notând că este prima vizită în România a unui Patriarh Ortodox al Rusiei din ultimele decenii. Jurnaliştii au numit acest eveniment ca fiind unul istoric şi au evidenţiat principalele mesaje transmise de Patriarhul Moscovei poporului român. „Patriarhul Ortodox al Rusiei în România, prima vizită în decenii”, […]

Sfaturi duhovnicești
1064

Zece citate celebre ale IPS Arhiepiscop Iustinian Chira

1.Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate […]