Catehism
9508

Sfânta şi Marea zi de Vineri

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Ie-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face […]

Poezie creştină
2560

Ștergarul

• Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună; dar cine ia ştergarul, acela ia cunună! • ”Ștergarul„ de Costache Ioanid, poezia pe care o recit de 2 ani în ajunul Învierii Domnului. De această dată, am simțit-o mai mult ca nicicând. La început mă gândeam că e ștergarul pe care nu-l mai vrea nimeni […]

Comentariile zilei
1435

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI a Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove

,,Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici”. (Marcu 16, 6) Preasfințiți arhipăstori, Preacuvioși monahi și monahii, Preacucernici preoți și diaconi, Drept-măritori creștini ai Sfintei noastre Biserici, Hristos a Înviat! Cu părintească dragoste vă adresez tuturor slujitorilor sfintelor noastre altare și drept-măritorului popor, cinstitor de Dumnezeu, alese gânduri de […]

Ştiri interne
1020

„Aceasta să o faceți intru pomenirea Mea!” Slujire arhierească în Joia Mare la Mănăstirea Curchi

În Joia cea Mare, Episcopul de Orhei, PS Siluan, a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în biserica „Sf. Ierarh Nicolae” de la Mănăstirea Curchi, înconjurat de soborul de preoţi, diaconi și viețuitori ai așezământului monahal. În cadrul Sfintei Liturghii s-a scos şi sfinţit Agneţul pentru împărtășirea grabnică în timpul […]

Sfaturi duhovnicești
3044

Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?

Este o situație grea pentru Țară și pentru Biserică. Am înțeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare și, așa cum se cuvine, cu rugăciune, post și pocăință. Ne-am alăturat apelurilor autorităților și am îndemnat credincioșii să […]

Sfaturi duhovnicești
2723

Părintele Ciprian Grădinaru: Putea să fie o calamitate mult mai grea. Ne smerim, facem ascultare

În cadrul unor declarații oferite pentru Agerpres de Florii, Părintele Arhimandrit Cirpian Grădinaru a îndemnat la conștiență și realism, la smerenie, pace și ascultare în condițiile dificile cauzate de pandemia de coronavirus. „Ferească Dumnezeu! Putea să fie o altă calamitate de altă natură, mult mai grea, mult mai mare, mult mai traumatizantă, cu efecte nocive […]

Sfaturi duhovnicești
10272

Sfânta şi Marea Joi

Sfânta şi Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; rugăciunea din Grădina Ghetsimani; şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului de către Iuda. Joi dimineaţă se săvârşeşte Sf. Liturghie, împreună cu Vecernia acestei zile, pomenind şi actualizând Cina cea de Taină în cadrul căreia […]

Sfaturi duhovnicești
7329

Ioan Aurel Pop: nu ne mai spuneți, obsedant, tuturor că vom muri catastrofic, că va veni al doilea val al epidemiei care va fi mai dur

Periculoșii bătrâni Cu mai bine de două secole în urmă, pe când desfășura campania din Egipt, Napoleon (pe atunci el era doar generalul Bonaparte) a decis, în fața mamelucilor și a unei situații-limită, să aplice o tactică de apărare de tip circular, cu valorile puse la mijloc și cu militarii francezi desfășurați pe lungimea cercului. […]

Sfaturi duhovnicești
5280

„Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

  Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în […]

Ştiri interne
1084

Un preot din Chișinău anunță cum va sfinți bucatele de Paști la biserică

După ce Mitropolia Moldovei a venit cu câteva îndrumări privind săvârșirea slujbei la Învierea Domnului, printre care s-a permis și binecuvântarea bucatelor de paști în curtea bisericilor, dar cu respectarea măsurilor speciale de protecție, un preot din Chișinău anunță o soluție. Astfel, părintele propune un grafic al bisericii, în așa mod ca credincioșii să poată, […]