Comentariile zilei
2948

ÎPS Vladimir: Să ne grijim de cei în creştere. Contează fiecare zi!

Înainte de a fi preoţi sau a îmbrăţişa alt domeniu de activitate, trebuie să avem cei 7 ani de acasă. Studiile nu sunt totdeauna un criteriu în acest sens! Să ne grijim de cei în creştere. Contează fiecare zi! ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove  

Ştiri interne
1857

PS Petru a întrunit obștea mănăstirii Hîncu într-o adunare extraordinară

La finele săptămînii trecute, potrivit unei scrisori adresate Preasfinţitului Episcop PETRU, din partea obştii mănăstirii Hîncu, în care s-au arătat îngrijoraţi de cele ce se întâmplă în sânul credinţei noastre ortodoxe, de hotărârile ce sunt luate de către unii ierarhi şi Biserici Autocefale, dar în mod deosebit de desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod, care va […]

Ştiri interne
1950

Secretarul mitropolitan prot. mitr. Vadim Cheibaș a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU)

Secretarul mitropolitan prot. mitr. Vadim Cheibaș, ca urmare a binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir a avut astăzi la reședința mitropolitană o întrevedere cu reprezentanții Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în următoarea componență: Dl Ivan Simonovic, Asistentul Secretarului General ONU pentru Drepturile omului; Dna Hulan Tsedev, Șefa Direcției Europa și Asia centrală, oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile […]

Ştiri interne
2336

Părintele profesor Petre Semen a conferenţiat la Chişinău

„Jertfa mielului – icoana jertfei lui Hristos” a fost tema conferinţei susţinută de către remarcabilul teolog de la Iaşi pr. prof. dr. Petre Semen. Conferinţa a fost organizată şi s-a desfăşurat la Academia de Teologie Ortodoxă. Cu un cuvânt de salut a venit prot. Andrei Oistric, decanul Facultății, care l-a prezentat pe părintele profesor. Părintele […]

Ştiri interne
1909

Rugăciunea cântată – Liturghia pentru cor bărbătesc de Vladmir Ciolac

Astăzi a ieşit de sub tipar o carte inedită. E vorba de un repertoriu cu cântările Sfintei Liturghii pentru cor bărbătesc semnată de către maestrul Vladimir Ciolac, dirijorul corului „M. Berezovschi” din cadrul bisericii USM. În cuvântul înainte a cărţii se menţionează mai multe: „Vladimir Ciolac este un nume de referință în lumea muzicienilor și […]

Ştiri interne
1773

Au demarat pregătirile de Săptămâna Tineretului Ortodox în nordul republicii

AO „Paradis”, prin preşedintele ei, Valentin Hropotinschii, au venit cu un amplu program de activităţi preconizate în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox din a şasea săptămână a postului. Astfel, invităm şi alte eparhii şi protopopiate să planifice din timp activităţile din această săptămână. Domnul să ajute! Anexăm iniţiativa AO „Paradis”, partener de nădejde a Sectorului Sinodal […]

Ştiri interne
2814

Seri duhovnicești la Biserica USM: Crucea în viața crestinului

În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos, ora 18.00, după au loc tradiționalele Seri duhovnicești – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti, ora 19.00. În ziua de miercuri, 30 martie, ora 19.00, tinerilor le va vorbi despre Crucea […]

Educația creștină
17205

Binele se intoarce la cel ce-l face

Un tânăr șomer s-a trezit într-o dimineață și a mers să își verifice buzunarele pantalonilor. Tot ce a găsit au fost câțiva dolari. El a hotărât să îi folosească pentru a își cumpăra ceva de mâncare… și apoi ce va vrea Dumnezeu. Era prea mândru pentru a merge la cerșit, considera că doar oamenii slabi […]

Ştiri interne
2153

Ziua cărții ortodoxe în orașul Slobozia

La 29 martie, cu binecuvântarea ÎPS Sava, în sala mare a Casei de Cultură din Slobozia a avut loc un eveniment festiv dedicat Zilei cărții ortodoxe. La eveniment s-au adunat preoții din protopopiatul Slobozia, elevi, profesori și părinți. Participanților le-a fost prezentat un film despre Sfânta Scriptură din ciclul „Legea lui Dumnezeu”. Protopopul Andrei Danilescu […]

Sfaturi duhovnicești
6213

Nu a cădea este cumplit, ci a nu te ridica şi a zăcea după cădere

Mulţi din cei ce greşesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu şi cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greşeli diavoleşti?” Frate, oare eşti silit şi lipsit de îndrăzneală? Tocmai pentru aceasta să vii, ca să afli îndrăzneală mare. Că oare Dumnezeu este […]