Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a oficiat joi, 27 aprilie 2023, la Schitul românesc Prodromu, slujba deshumării Protosinghelului Petroniu Tănase, la mai bine de 12 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Cuviosul nemțean athonit este propus spre canonizare.
„A avut o viață duhovnicească înaltă”, a subliniat delegatul Patriarhului Daniel.
„Când au fost scoase osemintele picioarelor ne-am gândit cât de ostenite sunt pentru că Părintele Petroniu niciodată nu stătea așezat în strană în timpul îndelungatelor slujbe și privegheri”, a evocat PS Varlaam.
Preasfinția Sa a zis că părintele primea pelerinii mereu cu multă dragoste și avea „o voce care te chema la rugăciune interioară adâncă, la evlavie”.
Părintele Petroniu avea un scris foarte frumos.
„Sunt convins că sunt mii sau zeci de mii de români care păstrează în casele lor binecuvântări de la Părintele Petroniu care și-a asumat osteneala de a răspunde prin scrisori tuturor celor care i-au trimis pomelnice, i-au cerut sfaturi sau au jertfit un bănuț pentru bunul mers al lucrurilor de aici. Avea un scris de o frumusețe ireproșabilă, o caligrafie rară pe care a păstrat-o până la adânci bătrâneți”.
„Părintele Petroniu rămâne o pildă pentru toți cei care l-au cunoscut, mai ales pentru părinții acestui schit care s-au bucurat de îndrumarea lui duhovnicească și mai ales de pilda luminoasă a vieții sale de dascăl al rugăciunii, al smereniei, al pocăinței, al evlaviei și al iubirii de țară”, a spus PS Varlaam Ploieșteanul.
Canonizare
„Mesajul pe care Părintele Petroniu ni-l transmite în această zi atât de importantă pentru noi este de a urma pilda învățătorilor noștri care ne-au fost lumină. A convins generații întregi că este cu adevărat o lumină în sfeșnic pusă să lumineze tuturor”, a spus ierarhul amintind de solicitarea Patriarhiei Române către Patriarhia Ecumenică pentru a fi canonizat.
„Prin inițiativa Părintelui Patriarh Daniel se pune această lumină a vieții lui în sfeșnicul calendarului ca să lumineze de acum încolo tuturor creștinilor”.
Ierarhul a menționat că există numeroase mărturii și despre alți nevoitori români athoniți și că vor mai exista demersuri similare de canonizare.
„Suntem cu toții fericiți că am avut prilejul și binecuvântarea de a participa la un eveniment atât de sfânt”, a mai declarat Episcopul vicar patriarhal.
***
Părintele Petroniu Tănase (1914-2011) a fost originar din comuna Farcașa, județul Neamț și s-a format duhovnicește în obștea Mănăstirii Neamț. A urmat studii de Teologie, Matematică și Filosofie, a predat Omiletică, Catehetică și Pedagogie la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț. A avut mult de suferit din cauza regimului comunist ateu și a fost nevoit să se retragă de la Neamțu la Sihăstria.
La vârsta de 64 de ani a mers în Sfântul Munte Athos pe care și a condus în calitate de stareț Schitul românesc Prodromu în perioada 1984-2011.
A trecut la cele veșnice în data de 22 februarie 2011, la vârsta de 94 de ani și a fost înmormântat în cimitirul schitului.
Sursa: basilica.ro