Povestea cu ariciul s-a întâmplat de Paști, pe 24 aprilie 2011, în orașul Drochia. Aș putea să vă relatez doar momentul culminant, dar rupt din context, nu mai are același farmec. Așa că voi începe cu începutul...
Eram în pline pregătiri pentru emigrare. Ne mai rămăsese o lună până ne luam zborul. Toate gândurile noastre erau concentrate asupra lucrurilor pe care trebuia să le mai facem, și, țin să vă spun că nu erau deloc puține... Dar printre toate acestea, și-a făcut loc o mai veche dorință de-a Tudoriței, fiicei mele mai mari, și anume să vadă un arici. La prima vedere, părea un lucru banal. Dar pe cât părea mai puțin important pentru noi, pe atât insista ea mai mult să-și îndeplinească dorința.
Când era mică, i-am povestit una din întâmplările copilăriei mele. Într-o vară, am găzduit câțiva puișori de arici. Copiii din tabăra la care mergeam și eu, îi găsise pe un deal, în timplul unei drumeții. Au crezut că puii nu aveau mamă și i-au adus în tabără. La început, nu au spus nimănui, dar când și-au dat seama că aricii aveau nevoie de mâncare, au apelat la cei adulți. Atunci mama mea, care era cadru didactic la tabără, a decis să-i luăm acasă și să avem noi grijă de ei. Fratele meu și cu mine eram foarte încântați de faptul că ne-am pomenit cu niște puișori de arici de mai mare dragul! Abia așteptam dimineața următoare să-i vedem ce fac, dar... Noaptea ne-am trezit de la lătratul câinelui. Am ieșit în curte să vedem ce se întâmpla. Era mama-aricioaică care venise să-și ia puii. Nu am avut încotro, am lăsat puii de arici să meargă la mama lor. Am rămas plini de mirare când am văzut cum au urmat-o în miez de noapte... Povestea cu familia de arici din copilăria mea a impresionat-o foarte mult pe Tudorița. I-am povestit-o de nenumărate ori, dar de fiecare dată, o vedeam foarte entuziasmată de întâmplare. Când terminam de povestit, mă întreba cu o mirare firească de copil: «Cum de și-a găsit mama puii?», «Cum de a știut să vină exact la casa noastră?», «Cum de a putut face un drum atât de lung?» și multe alte întrebări. De atunci, își dorea foarte mult să vadă un arici. Și nu unul desenat, fotografiat, filmat sau mai știu eu cum. Voia să vadă un arici viu!
Ni se părea ciudat că, locuind în Moldova, nu i se intmpla sa intalneasca unul. Când veneam în vizită la bunici, Tudorița mergea cu bunicul în mici drumeții prin împrejurimi, în speranța că va vedea un arici, dar ariciul nu se grăbea să-i îndeplinească dorința. Imediat veți afla de ce.
Atunci, când eram în pragul plecării din tară, Tudorița avea deja 12 ani. Ne ajuta și ea cu pregătirile. Într-o zi, împachetând lucrurile, ca din senin, ea și-a amintit de arici: «Vreau să văd un arici! Vreau să văd un arici neaparat!», ne-a rugat Tudorița. Noi eram atât de copleșiți de toate câte trebuia să le facem până la plecare, încât dorința ei rămânea cumva ultima pe listă. Dar știam cât de mult își dorea Tudorița întâlnirea cu ariciul, așa că am decis să ne facem timp și să-i îndeplinim dorința. La un moment dat, dădaca noastră a venit cu ideea să mergem la un magazin de animale, dar nicidecum nu reușeam să ajungem acolo. Nu eram sigură dacă sunt arici în regiunea unde urma să ne stabilim cu traiul și mă întrista gândul că dorința Tudoriței rămânea neîmplinită.
De Paști, am mers la Drochia, la părinți. Acasă totul era gata – mirosea gustos, tradiționalele coșulețe pentru sfințit erau deja pregătite. În seara de Paști, Tudorița a zis că vrea să meargă la sfințit. Eu m-am împotrivit pentru că era răcită și nu voiam să răcească și mai tare. Mai ales că în acea noapte de Paști era destul de frig. Așa că eu am decis că Tudorița va rămâne acasă. Era decizia mea, dar nu și a ei. Ținea una și bună că vrea să meargă la biserică în noaptea aceea de Paști. În cele din urmă, eu am cedat, iar Tudorița a mers cu tata și cu bunicii la sfințit. Eu am rămas cu cei mici acasă.
Spre dimineața, am auzit că vin și primul meu gând era s-o văd pe Tudorița și să mă asigur că e bine. Mă așteptam s-o văd obosită și somnoroasă, dar am văzut cu totul altceva – ochii ei radiau de bucurie, toată fața ei era numai zâmbet! Nu voi uita niciodată expresia ei din acea dimineață de Paști. De cum m-a văzut, prima ei frază a fost: «Mama, am văzut un aricel! A venit chiar la mine! Stăteam în rând, pe drum, toți aveam lumânările aprinse în mâini. Era cam frig și eu tot încercam să mă mișc ca să nu îngheț. Deodata, m-am uitat în jos, și, în fața mea, dar exact în fața mea, nu știu de unde, a apărut un puișor de arici. Se uita țintit la mine, fără frica, parcă venise doar pentru mine acolo și aștepta să-l iau în brațe. M-am aplecat și l-am luat în palme. Era atât de frumos! Avea ochișorii mici și sclipitori. Tata si bunicii s-au mirat, nu li se mai întâmplase să vadă un arici în noaptea de Paști, dar erau foarte fericiți și ei! Am stat un pic cu aricelul, l-am mângâiat și apoi i-am dat drumul. M-am bucurat atât de mult! Dorința mea să văd un arici s-a împlinit!».
În timp ce Tudorița povestea cum dorința ei a devenit realitate, mie mi-au dat lacrimile de emoții, de bucurie și de mulțumire...
Sărbătorim Paștele în fiecare an, dar acea zi a rămas una cu totul specială pentru familia noastră! Un vis de copil a devenit realitate! De vreo zece ani tot încercam să-i arătăm Tudoriței un aricel, dar ziua în care l-a văzut a fost una aleasă. De unde a apărut puiul de arici în noaptea de Paști? Cum a avut curajul să vină la lumină unde erau atâția oameni și cum de a găsit-o anume peTudorița? Cum a știut că era marea ei dorință sa-l vadă, cu atât mai mult chiar înainte de plecare?!
După această întâmplare am citit mai multe despre viața aricilor. De obicei, puii se nasc în perioada mai - august. Acel pui se născuse mai devreme! Avea o dorință de împlinit! Se născuse mai devreme ca să facă o călătorie în noaptea de Paști și să o găsească pe Tudorița! A fost o minune pentru ea, dar și pentru noi toți! Dumnezeu a lucrat atât de frumos în viața unui copil - i-a dăruit Tudoritei o poveste, o poveste pentru vârsta ei.
De la acea noapte de Paști au trecut deja cinci ani, Tudorița e o adolescentă cu vise și dorințe pe potriva vârstei ei de acum. Dar, în fiecare an, în preajma sărbătorilor de Paști, ne aducem aminte cu drag de povestea cu puiul de arici.
Sărbători fericite și Hristos a înviat!
Autor – Stela Padure
Redactat - Elena Istrati
