Actualitate

Apariție editorială: Pr. Ioan Lisnic, Țâplești. File din istoria satului și a bisericii

4734

Primul lucru pe care îl observi atunci când te apropii de orice sat din Republica Moldova, este turnul unei biserici, care se înalță deasupra localității, păstrând amprenta epocii în care a fost zidită și fiind o amintire a vremurilor de altădată. După cum peisajul rustic nu poate fi despărțit de imaginea bisericii, la fel și istoria satelor noastre nu poate fi separată de cea a locașelor de cult, care dea lungul vremii au fost cele mai importante edificii pentru locuitorii așezărilor rurale. Datorită acestui fapt lucrarea părintelui Ioan Lisnic apărută recent este întitulată: Țâplești. File din istoria satului și a bisericii. Întrebările pe care le adresăm trecutului sunt cel mai des legate de evenimentele mari ale istoriei, care, deși au avut o influență majoră asupra tuturor locuitorilor Basarabiei, au fost atât de îndepărtate de sate și de locuitorii acestora.

Lucrarea părintelui Ioan Lisnic, prin redarea unei descrieri în date a istoriei satului Țîplești și a bisericii din acesta, reflectă legătura dintre străbunii noștri, care au fost în majoritate țărani, și sutele de biserici ce sunt risipite prin satele Basarabiei, legătură ce nu a putut fi ruptă de marile evenimente ale istoriei și nici de politicile promovate de statul sovietic împotriva religiei. Această carte conține date privind ctitorii de acum sute de ani ai bisericii din satul Țâplești, care, fiind în majoritate îndeletniciți cu agricultura, au reușit cu posibilitățile lor modeste să contribuie la zidirea și menținerea locașului de cult. Sunt menționate și date privind moșierii și membrii altor grupuri sociale privilegiate din perioada sec. al XIX-lea, care alături de clericii parohiei Țâplești reprezentau unicii reprezentanți ai elitelor cu care au interacționat majoritatea locuitorilor satului. Această lucrare conține informații privind înființarea altor instituții, ce și-au păstrat până în prezent importanță, precum este școala din localitate, o parte din profesorii căreia au fost amintiți în lucrarea părintelui Ioan.

Lectura lucrării Țâplești. File din istoria satului și a bisericii este o metodă de a vedea altfel istoria localităților rurale, evitând redarea acesteia din perspectiva evenimentelor mari și prin amintirea doar a consecințelor acestora, așa cum le-au văzut majoritatea locuitorilor satelor basarabene acum multe decenii și secole.

2

3


Articole Asemănătoare
5782

Preotul Atanasie Costev (Apostol) – arestat și deportat în Siberia

Preotul Atanasie Costev (Apostol) s-a născut la 4 august 1894. Era absolvent al Școlii normale și auditor al cursurilor misionare[1]. La 27 mai 1916 a fost numit cântăreț la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din satul Conovca, jud. Hotin[2]. A fost hirotonit preot la 23 aprilie 1917 pe seama Bisericii “Sf. Ier. Nicolae” din localitatea Împuțita […]

Articole postate de același autor
6217

Preoți basarabeni în temnițele comuniste – frații preoți Gheorghe și Boris Babcenco

Frații preoți Gheorghe și Boris Babcenco, originari din satul Izbiște, jud. Orhei, au fost persecutați de către autoritățile regimului comunist în timpul prigoanei împotriva credinței. Părintele Gheorghe Babcenco, preot într-o parohie din regiunea Reazan, fosta RSSF Rusă a fost judecat de către troica NKVD și condamnat la moarte prin împușcare. Fratele său, părintele Boris Babcenco […]