Într-o zi, fiica mea a venit târziu acasă de la şcoală. Eram şi supărată, şi îngrijorată. Când a intrat pe uşă, i-am cerut pe un ton supărat să-mi explice de ce a întârziat.
Mi-a spus:
– Mami, veneam spre casă cu Julie, dar pe la jumătatea drumului, Julie a scăpat păpuşa de porţelan şi s-a făcut bucăţele.
– O, iubita mea, am răspuns, ai întârziat pentru că ai stat s-o ajuţi pe Julie să adune bucăţelele păpuşii şi să le pună la loc!
Cu vocea-i suava şi inocentă, fetiţa mea a zis:
– Nu, mami. N-am ştiut cum să repar păpuşa. Am stat doar ca s-o ajut pe Julie să plângă.
