"Aici odihneşte un prost care a trecut prin viaţă fără să ştie de ce trăieşte." Această pisanie era aşezată deasupra unui mormânt. Dacă într-adevăr cel ce odihnea în acel mormânt trecuse prin lumea aceasta fără să ştie de ce trăieşte, atunci epigraful acesta i se potrivea pe deplin. Noi ne-am putea întreba: ce-am vrea să ne scrie ca epigraf pe mormânt? Aici odihneşte un om chipeş? Un petrecăreţ? Un individ sătul de chefuri şi de desfătări?
„Omul este o fiinţă raţională, care are o înclinaţie irezistibilă către absurd", scria în mod satiric Emanoil Roidis în 1901. O privire „obiectivă" asupra sinelui nostru ne va încredinţa uşor de acest adevăr.
Irosim materia cenuşie a creierului nostru pentru mărunţişuri de tot felul (chiar şi pentru cum să ne aranjăm părul), ignorând sau dezinteresându-ne de subiectele importante, de substanţă, cum ar fi rostul vieţii noastre sau al morţii noastre. Inchipuie-ţi că ai putea să nu ştii de ce trăieşti. Şi dacă nu ştii de ce trăieşti, chiar nu trăieşti. Inchipuie-ţi iarăşi cum ar fi să nu ştii ce ţi se întâmplă atunci când mori - ce tulburare, ce întuneric!
Regele Prusiei, Friedrich al IV-lea (în secolul al XVIII-lea), avea preocupări intense legate de o temă arzătoare, care în mod conştient sau inconştient îl preocupă pe orice om (mai ales pe omul în vârstă): „Ce se întâmplă după moarte? Există Rai şi iad?" Şi, pentru a găsi răspunsul corect, a făcut următoarele:
A chemat la palatul său un reprezentant al ateismului şi un reprezentant al creştinismului pentru a asculta pledoariile lor. Cel chemat ca reprezentant al ateismului era vestitul om de ştiinţă Voltaire, iar reprezentantul creştinismului era, de asemenea, vestit în epoca sa, înţeleptul Episcop Evghenie Vulgaris.
Primul a vorbit ateul Voltaire. Nu putea, pe baza cunoştinţelor sale, a experienţelor sale etc, să dovedească dacă după moarte există sau nu Rai şi iad şi s-a rezumat la a spune că se simte bine cu necredinţa lui. In continuare a vorbit Episcopul Evghenie, care a spus: „Şi eu mă simt foarte bine cu credinţa mea. Când în loc de carne mănânc mâncăruri de post, când mă rog, când merg duminică dimineaţă la biserică, mă simt foarte bine, însă există aici o foarte mare diferenţă: dacă, după moarte, există Rai, eu voi merge în Rai. Dacă nu există, nu pierd nici aşa. Câştig viaţa aceasta. Mă simt bine. Vai însă de tine! Căci, dacă există iad, tu vei merge acolo. Dacă nu există, deja cu remuşcările tale, cu vinovăţia pe care o simţi, cu coşmarurile tale, cu necredinţa pe care o ai, îţi faci viaţa prezentă un iad. Care este, atunci, câştigul tău?" Şi regele s-a încredinţat de adevăr din cuvintele episcopului.
