Adunarea preoților din Protopopiatul Strășeni

1580

La 12 aprilie, ziua vrednicului de pomenire Sfântului Ierar Gavriil-Bănulescu Bodoni, a avut loc Adunarea generală a preoților din Protopopiatul Strășeni.

Ședința a fost Binecuvântată și condusă de către PC Arhim. Filaret (Cuzmin), Starețul Sfintei Mănăstiri Căpriana, Protopop al bisericilor din raionul Strășeni și s-a desfășurat în în incinta Mănăstirii Căpriana.

În dimineața zilei, a fost oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite, după care preoții împreună cu enoriașii prezenți au oficiat și Acatistul Sfântului Ierarh Gavriil.

Preoții au fost mărturisiți de către duhovnicul protopopiatului Protoiereul mitrofor Alexandru Iamandi. Mai târziu a avut loc și întrunirea preoților cu totalizările  pentru activitatea pastorală.

În cadrul adunării au fost discutate mai multe subiecte importante, s-au făcut totalizări semestriale și s-au trasat sarcini pentru perioada următoare. Astfel s-a discutat asupra pregătirii parohiilor pentru sărbătorile legate de învierea Mântuitorului Hristos cât și a Paștilor Blajinilor, au fost puse în discuție și problemele stringente care au fost depistate pe la parohii în urma controlului efectuat de către părintele Protopop.

În special s-a discutat despre problema refugiaților și sărbătoarea Învierii. S-a mai discutat despre Festivalul cântecului religios, care în acest an se va desfășura la biserica sfinților Împărați Constantin și Elena din orașul Strășeni, și cel cu elevii școlilor care va avea loc la Mănăstirea Căpriana.

Protopopiatul Strășeni


Articole postate de același autor
2034

PF Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine: Războiul a distrus peste 80 de biserici, a ucis preoți și mireni

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a vorbit despre amploarea pierderilor pe care le-a suferit Biserica din cauza războiului. În ziua de 27 mai 2022, înainte de ședința episcopilor, clerului, monahilor și mirenilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine s-a adresat audienței cu un cuvânt de salut, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al […]