Pe parcursul lunii august 2023, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, au avut loc mai multe activități social-misionare și de catehizare pentru copiii și tinerii din or. Ștefan Vodă, inițiatorul acestor proiecte fiind Parohia ortodoxă cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”.
Prima activitate, desfășurată în perioada 11-13 august 2023, a fost Tabăra Bucuriei, ediția a VIII-a, cu genericul ,,Biserica – locul împrietenirii omului cu Dumnezeu”, organizată cu susținerea părintelui paroh Ioan Apostol și a doamnei preotese Olga, împreună cu un grup de 20 de tineri voluntari. În cadrul taberei, copiii au avut oportunitatea să participe la atelierele de: Pictură, Jocuri, Bucătărie, Pompieri, Meșteșugărit și Creație, Catehizare, Educație prin Film și Hand Made, acumulând multe cunoștințe și dezvoltându-și abilități în cele mai diverse domenii.
În cea de-a treia zi a taberei, atât copiii, cât și voluntarii au participat la Sfânta Liturghie, cântând în strana bisericii, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului și mulțumind lui Dumnezeu pentru timpul petrecut frumos și util, împreună, după care a urmat partea festivă de încheiere a taberei. Tabăra Bucuriei a semănat în inimile participanților prietenia și valorile creștin-ortodoxe.
O altă activitate organizată de parohie și tinerii ortodocși din or. Ștefan Vodă, a fost Pelerinajul spre marile mănăstiri din Moldova, desfășurat în perioada 15-19 august. Prima destinație a fost Mănăstirea Curchi, un complex monastic impunător, unde tinerii au avut parte de convorbiri duhovnicești și experiențe de neuitat. După popasul la mănăstirea Curchi au urmat mănăstirile Pripiceni-Curchi, Saharna, Dobrușa, Cușelăuca, ultima destinație fiind Mănăstirea Japca, care a cuprins tinerii cu gingășia și ospitalitatea ei.
În fiecare zi a pelerinajului, tinerii au cântat în stranele mănăstirilor la Sfânta Liturghie, au participat la ascultările monahale și au trăit bucuria rugăciunii, fiecare clipă a pelerinajului fiind o catehizare și o mărturie vie a dragostei lui Dumnezeu.
De asemenea, o altă activitate la care au participat tinerii din parohia Sf. Ioan Botezătorul a fost „Drumul Crucii”, organizat de Protopopiatul Ștefan Vodă, în perioada 20-24 august 2023. Tinerii s-au rugat împreună cu creștinii prezenți, au parcurs un traseu de zeci de kilometri, pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze toată lumea creștină drept-slăvitoare.
Toate aceste activități au fost încununate la final cu un Tedeum de mulțumire pentru toate și de binecuvântare a noului an școlar, după care părintele paroh Ioan Apostol a adresat un mesaj de încurajare copiilor și tinerilor, să fie ascultători și să se implice, în continuare, activ în viața Bisericii.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate